(video) Noul BMW Seria 5 Touring – primul contact AutoBlog.MD
Am intrat recent în showroomul BMW din Chișinău și am descoperit o apariție rară în regiunea noastră – cel mai proaspăt BMW Seria 5 Touring G61. De ce rară? Pentru că ultimul Touring pe care ni-l amintim că a fost în această încăpere a fost un F11 și asta se întâmpla cu mulți ani în urmă.

BMW Moldova are la moment două exemplare în stoc, ambele echipate cu motoare pe benzină. Exemplarul admirat are o culoare superbă (Oxid Grey) și un interior luminos, cu accente albe care îi dau un aer elegant. Dar punctul forte al modelului este spațiul! Am rabatat bancheta și ne-am convins ce înseamnă 1700 de litri. E o mașină perfectă pentru cei care apreciază practicabilitatea fără a sacrifica stilul.
Modelul în cauză are un motor de 2.0 litri pe benzină și vine echipat cu pachetul M Sport, jante la 20 de inchi și faruri care arată impecabil. Grila neagră completează look-ul agresiv, dar elegant. Prețul: 69.300 de euro – o sumă considerabilă, mai ales că Touring-urile sunt scumpe și pe piața second-hand.
Am stat de vorbă și cu băieții de la BMW despre consum. Pentru cei care se tem că un motor pe benzină „înghite” prea mult, aflați că pe distanțe lungi, dacă mergi constant cu 90-110 km/h, scoți undeva între 5.5 și 6 litri la 100 km. E un rezultat excelent pentru o mașină de asemenea gabarit și performanță. Dotările opționale sunt și ele de top.
Ce mai pot spune? Mi s-a părut o mișcare curajoasă din partea BMW să aducă un astfel de Touring în Chișinău. E o mașină spațioasă, gândită pentru familie și drumuri lungi, dar care păstrează ADN-ul sportiv al mărcii. Eu, unul, m-am mirat să văd așa ceva aici și recunosc că m-a impresionat.
Acum vă las pe voi să decideți: ce părere aveți despre acest Seria 5 Touring G61? Vă plac modelele cu portbagaj generos, perfecte pentru escapade lungi cu familia? Aștept opiniile voastre în comentarii – hai să vedem cât de mult apreciați astfel de mașini!
În țara noastră, noul BMW Seria 5 Touring este valabil doar în versiunea 520i și M5, pe lângă trei electrice. Prețul de start este de 49.600 de euro.
Vezi și:
Cmentariile sunt închise