(video) O altă peripeție pe trotinetă. Situația stresantă în care s-a pomenit o șoferiță la ieșirea din Durlești

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Utilizarea trotinetelor electrice, atât a celor personale, cât și a celor luate în chirie, a devenit o mare problemă în municipiul Chișinău. Majoritatea utilizatorilor dau dovadă că știu să le manipuleze, însă nu dau dovadă de cunoștințe ale regulilor de circulație, măcar a celor elementare. Iar una fără alta îi poate duce cel puțin la spital.

În weekend, la una dintre ieșirile din Durlești, o minoră pe trotinetă s-a băgat efectiv sub roți. Aceasta a traversat brusc strada prin fața unui automobil, deplasându-se inițial pe marginea opusă a carosabilului. Toate în condițiile în care a văzut pericolul ce se apropie, nu s-a asigurat de siguranța manevrei sale neregulamentare și probabil crezând că ar trebui să i se cedeze.

VIDEO: facebook.com/olga.pascari

„Mă adresez părinților! Vă rog, înainte de a permite adolescentului să se deplaseze cu trotineta, explicați-i mai întâi regulile de circulație! Data viitoare s-ar putea să nu mai aibă noroc🙁. De asemenea, am fost uimită de sistemul nervos al acestei fete, care nici măcar nu a clipit și a continuat să meargă. Poate că muzica din căști era relaxantă🙂. Personal, am fost foarte stresată.”

Mesajul care însoțește videoul

O tragedie a fost evitată astfel la limită, în care puteau fi implicate două familii diferite. În context, majoritatea internauților care au comentat situația au dat de înțeles că este necesară interzicerea prin legislație a utilizării trotinetelor electrice până la vârsta de 18 ani.

O altă idee susținută este că în astfel de cazuri șoferii ar face bine să urmărească minorii până la destinațiile lor (de la distanță) și să anunțe imediat poliția pentru a lua măsurile necesare cu părinții care le poartă responsabilitate. Simpla arătare la poliție a unui clip video similar nu va combate nicicum problema într-un mod direct.

Vezi și: (video) Un copil de cinci ani a apărut pe trotinetă într-o intersecție din Chișinău. Reacția trecătorilor și a poliției

Dacă ați surprins vreo situație interesantă/riscantă, în Chișinău sau pe drumurile din țară, scrieți-ne și trimiteți-ne imagini foto/video în calitate maximă AICI (selectați via link și lăsați-ne linkul generat), printr-un mesaj pe pagina noastră de Facebook sau la adresa contact@autoblog.md, iar noi o vom transforma în știre care va fi auzită și de autorități!

Cmentariile sunt închise