(video) O şoferiţă de 24 de ani, condamnată la închisoare pentru lovirea unei copile pe o trecere din raionul Făleşti
O tânără în vârstă de 24 ani a fost recunoscută vinovată de încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei, încălcare ce a cauzat din imprudență decesul unei persoane, stabilindu-i-se o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 4 ani și 6 luni, cu anularea dreptului de a conduce mijloacele de transport.
Sentința a fost pronunțată astăzi în Judecătoria Bălți, sediul Fălești.
Potrivit învinuirii înaintate de către procurori, la 2 decembrie 2022, aproximativ la ora 7:35, tânăra conducea un automobil pe un traseu din raionul Fălești, dar nu a ţinut cont de totalitatea factorilor ce caracterizează condițiile rutiere, precum existenţa altor participanți la trafic şi, contrar RCR, a efectuat o depăşire neregulamentară pe contrasens.
Ca urmare a lovit cu partea frontală o minoră, căreia i-au fost cauzate traume incompatibile cu viața şi care au dus la deces după câteva ore de luptă pentru viaţa sa.
Inculpata și-a recunoscut integral vinovăția în comiterea infracțiunii imputate. În privința acesteia a fost aplicată măsura preventivă sub formă de arest preventiv, până la intrarea sentinței de condamnare în vigoare.
Instanța a mai dispus încasarea din contul inculpatei, în beneficiul succesorilor părții vătămate, a sumei de 950.000 de lei, cu titlu de prejudiciu moral cauzat prin săvârșirea infracțiunii și încasarea în beneficiul statului a sumei de 2.625,80 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Bălți.
Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.
Cmentariile sunt închise