(video) O tânără din raionul Ungheni, care și-a obținut permisul acum o lună, prinsă beată la volan
O tânără de 28 de ani, locuitoare a raionului Ungheni, care și-a obținut permisul de conducere acum o lună, a fost depistată în stare de ebrietate la volan! Aceasta se deplasa prin satul Petrești la volanul unui BMW, având 1.00 mg/l vapori de alcool în aerul expirat, anunţă IGP.
Mașina a fost dusă la parcarea specială, iar femeia este documentată penal pentru conducerea unui vehicul în stare de ebrietate cu grad avansat.
Tot astăzi, în jurul orei 6:20, un echipaj al Inspectoratului de Poliție Ialoveni, patrulând prin oraș, a observat un automobil care se deplasa haotic. Imediat polițiștii au intervenit și au oprit mașina, constatând că la volan se afla un bărbat de 35 de ani din Hîncești. În rezultatul testării cu aparatul Drager s-a stabilit o concentrație de alcool în aerul expirat de 1.67 mg/l.
Bărbatul a fost înlăturat imediat de la volan, iar automobilul a fost ridicat și transportat la parcarea specială. Șoferul urmează a fi cercetat penal pentru conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate cu grad avansat.
Iar în weekend, 20 de șoferi au fost depistați și înlăturați de la volan pentru conducere în stare de ebrietate. Peste 1800 au fost sancționați pentru că au ignorat prevederile regulamentului circulației rutiere, iar patru au refuzat să treacă procedura de testare alcoolscopică.
Cele mai frecvente încălcări depistate de către inspectorii de patrulare rămân a fi:
- depășirea limitei de viteză – 484 de șoferi amendați;
- nerespectarea indicatoarelor de semnalizare rutieră – 345 de conducători auto sancționați;
- încălcarea regulilor de transportare a copiilor cu vârsta de până la 12 ani – 249 conducători auto amendați;
- oprirea în locuri interzise – 179 de șoferi sancționați.
În această perioadă, agenții de patrulare au mai efectuat 129 de intervenții în urma unor apeluri parvenite la Serviciul unic 112.
Astăzi, 21 noiembrie, mai multe localități din țară își sărbătoresc hramul. Se recomandă prudență, comportament adecvat și respectarea Legii. În caz că vă aflați în pericol, apelați 112 sau cel mai apropiat echipaj de Poliție.
Cmentariile sunt închise