(video) Ocupaţie pe timp de vară. Doi minori de 13 și 16 ani au spart cel puţin 10 automobile din Chişinău
Doi minori de 13 și 16 ani, locuitori ai capitalei, au fost reținuți pe urme fierbinți de angajații BPRO și ofițerii de investigație ai IP Ciocana al Direcției de Poliție a mun. Chișinău, fiind suspectați de deteriorarea geamurilor și sustragerea bunurilor materiale din automobile. Aceștia nu sunt la prima abatere de la lege, anterior fiind cercetați penal și contravențional pentru infracțiuni analogice, jaf și tâlhărie.
Polițiștii au fost sesizați în dimineața zilei de 5 iulie de proprietarii unităților de transport parcate în curțile blocurilor de locuit de pe străzile Al. Russo, Ginta Latină și bd. Mircea cel Bătrân din capitală. În zonă au fost deteriorate geamurile de la 10 automobile, iar dintr-o unitate de transport au fost sustrase bunuri materiale în sumă de 5.000 de lei.
Prejudiciul cauzat proprietarilor unităților de transport a fost estimat la circa 20.000 de lei.
În urma măsurilor întreprinse de polițiști, suspecții au fost reținuți pe urme fierbinți și escortați la Inspectoratul de poliție. Aceștia și-au recunoscut vina, comunicând că au deteriorat geamurile de la automobile cu scopul de a sustrage bunuri materiale și mijloace bănești.
În privința minorilor a fost pornită o cauză penală pentru furt și tocmai 9 procese contravenționale pentru distrugerea sau deteriorarea intenționată a bunurilor străine.
Minorii sunt cercetați penal în stare de libertate şi conform legislației în vigoare aceștia riscă amendă în mărime de până la 67.500 de lei, muncă neremunerată în folosul comunității de până la 240 de ore sau până la patru ani de închisoare.
Recomandări pentru şoferi în context:
- Dotați autoturismul cu un sistem de alarmă pe bază de senzori ce se aplică pe geamuri şi capote, ceea ce își dovedește întotdeauna eficiența;
- Verificați dacă geamurile sunt închise şi portierele asigurate atunci când părăsiți autoturismul, chiar și pentru câteva minute;
- Asiguraţi-vă că nu aţi lăsat cheile în contact;
- Pe timpul nopţii, parcaţi autoturismul în locuri special amenajate şi iluminate, aflate în zona de acţiune a patrulelor de poliţie;
- Utilizaţi sistemul de blocare a axului volanului, a cutiei de viteze sau a sistemului de frânare;
- Nu păstraţi la vedere în autoturism bunuri de valoare (genţi, poşete, borsete, acte de identitate, documente, cărţi de credit, aparatură audio-video, telefoane mobile etc.).
Cmentariile sunt închise