(video) Parcări cu avioane Boeing lângă parcări cu maşini. Cum se văd de la înălţime şi care e tariful
Compania americană constructoare de avioane, Boeing, este nevoită să-şi gestioneze într-un mod nu tocmai bun afacerea. Zeci de avioane 737 MAX de câteva luni nu mai pot fi livrate clienţilor din cauza a două accidente cu urmări grave care au avut loc în octombrie 2018 şi martie 2019, iar drept urmare mai multe companii aeriene şi-au anulat comenzile sau au renunţat să mai opereze zboruri cu astfel de modele.
Până situaţia se va rezolva cumva, Boeing a fost nevoită să depoziteze cumva aeronavele şi a ocupat mai multe spaţii de parcare din preajma uzinelor sale, inclusiv unele în care de regulă sunt ţinute maşini.
“Folosim resursele disponibile din preajma sediilor noastre în timpul acestei pauze de livrări a 737 MAX, inclusiv cele ale uzinelor din Puget Sound, Boeing San Antonio şi Moses Lake. Asta face parte din planul nostru de management al inventarului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Boeing Paul Bergman pentru Business Insider.
Amintim că din cauza unor defecte software, două accidente cu implicarea aeronavei de model 737 MAX au fost fatale pentru 346 de oameni. După un al doilea care a avut loc în martie curent, avionul a început să fie ţinut la sol la nivel internaţional, iar pentru Boeing a însemnat pierderi de un miliard de dolari în primul trimestru din acest an.
Producătorul de avioane de asemenea cheltuie sume generoase doar pentru a stoca avioanele nelivrate. Potrivit presei americane, un loc de parcare pentru o unitate de transport costă aproximativ 2.000 de dolari lunar.
În întreaga lume există aproximativ 500 de 737 MAX care nu mai pot fi utilizate până când nu li se remediază toate problemele, inclusiv în jur de 100 noi care nu pot fi livrate din cauza interdicţiilor de zbor.
Vezi şi: (video) Drag race: Boeing 737 vs Tesla Model S
Vezi şi: (video) Cel mai ciudat loc de parcare din lume? De ce utilizatorii nu trag frâna de mână la maşini
Vezi şi: Videoclipul zilei: Chinezii testează o nouă metodă de parcare pentru economie de spaţiu
Cmentariile sunt închise