(video) Paris 2022: Premieră europeană – Noul BYD HAN EV

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

După cum a promis, gigantul BYD a organizat la Salonul Auto de la Paris premiera europeană a mărcii şi a primelor trei modele, după ce anterior a avut o activitate doar pe o piaţă-pilot, cea a Norvegiei, cu doar un singur SUV electric. Tot la Paris Motor Show primii clienţi şi-au primit simbolic cheile de la maşini.

În cele ce urmează vom descrie primul dintre cele trei modele prezentate – noul Han EV – sedan care este din 2020 disponibil în China.

Caracteristici cheie:

  • BYD HAN EV este ok ca aspect din toate unghiurile. Sedanul elegant și sportiv întruchipează stil și finisaj premium în interior și în exterior, oferind în același timp o performanță de condus încântătoare și o capacitate de răspuns superbă.
  • Noul BYD HAN EV este puţin mai mare decât talia berlinelor cunoscute de pe piaţa germană, precum Mercedes-Benz E-Class, Audi A6 şi BMW Seria 5.
    • Dimensiunile îi sunt de 4.995 x 1.910 x 1.495 x 2.920 mm în lungime, lăţime, înălţime şi ampatament.
    • Se anunţă şi un coeficient de rezistenţă aerodinamică foarte redus, de doar 0.233 Cd.
    • Volumul portbagajului îi este de 410 litri.
    • Greutatea – 2.250 kg.
  • Farurile şi stopurile sunt fără alternativă full LED. Portierele conţin mânere retractabile electric. Jantele-i standard măsoară 19 inchi. Paleta de culori de bază conţine doar şase nuanţe.
    • Designul exterior îi este realizat sub limbajul stilistic Dragon Face, iar formele finale i-au fost aprobate de Wolfgang Egger, fost designer-şef la Alfa Romeo, SEAT, Lancia, grupul Audi, iar din 2017 fiind design director la BYD.
    • Modelul a cucerit cu designul său premiul iF Design Award 2021.
  • Interiorul îi este de o alură premium, iar modelul european este disponibil în doar două echipări foarte dotate.
    • Până şi locurile de pe bancheta din spate pot fi reglate electric, încălzite şi ventilate.
    • Mai iese în evidenţă, în echiparea de top, printr-un încărcător wireless pentru telefoane de 50W!
    • Tapiţeria poate fi într-o culoare maro, portocalie sau verde, iar modelul de top include aplicaţii decorative din fibră de carbon autentică, cu un finisaj verzui foarte atrăgător.
    • Standard mai este un acoperiş panoramic, un filtru de particule PM2.5, un generator de ion negativi, o pompă de căldură, sistem audio Dynaudio cu 12 difuzoare, modem 4G, etc.
    • Panoul de bord este un monitor de 12.3 inchi, cel central măsoară 15.6 inchi (e tactil şi poate fi întors vertical), iar în cotiera banchetei din spate există un al monitor de 7 inchi. Există şi un head-up display.
  • BYD HAN EV are două motoare electrice sincrone cu manget permanent, generând un adevărat sistem de tracțiune integrală pentru siguranță și manevrabilitate. Puterea combinată a sistemului se ridică la 517 CP şi 700 Nm. Poate face 0-100 km/h în 3.9 secunde şi atinge maximum 180 km/h.
  • Modelul este făcut pe baza unei platforme modulare electrice dezvoltate in-house (BYD 3.0), dotată cu o suspensie cu componente McPherson pe puntea din faţă şi una multi-link pe cea spate.
    • Suspensia DiSus-C Intelligent Suspension foloseşte amortizoare adaptive controlate electronic pe toate roţile. Împreună cu senzori speciali analizează şi se adaptează la suprafața drumului pentru o călătorie mai confortabilă.
    • Îmbunătățirea în continuare a confortului șoferului este prin alegerea a patru moduri de conducere: Sport, Normal, Eco și Snow.
    • Iar pe puntea din faţă mai există frâne Brembo cu discuri perforate şi etriere sport. Însăşi sistemul inteligent de frânare integrat este de ultimă generaţie de la Bosch.
  • Bateria îi este una de tip Blade, foarte mult timp testată şi intens promovată. Aceasta are o structură lamelară a modulelor şi nu se teme de penetrări. Pe modelul HAN are o capacitate de 85.4 kWh, fiind integrată în podea. Bateria tip LFP (cu fosfat de litiu şi fier, fără cobalt) funcţionează cu o tensiune de 570V şi are o densitate energetică de 150 Wh/kg.
    • Autonomia combinată i se ridică la 521 km (WLTP), însă în ciclu urban este mai mare – 662 km (WLTP).
    • Suportă încărcare rapidă cu până la 120 kW (30-80%) în 30 de minute.
    • Forma unică de dreptunghi plat îmbunătățește, de asemenea, eficiența de răcire și performanța de preîncălzire.
    • Structura de tip fagure din aluminiu, cu panouri de înaltă rezistență pe partea superioară și inferioară a fiecărui modul, îi sporește foarte mult rigiditatea.
    • Folosind un material de calitate aerospațială (carbură de siliciu din aluminiu), modulul SiC foarte integrat MOSFET (metal-oxide semiconductor field effect transistor) optimizează eficiența motorului electric și, prin urmare, sporeşte autonomia vehiculului.
    • Bateria Blade are o durată lungă de viață a bateriei, cu peste 5000 de cicluri de încărcare și descărcare. Pentru aceasta se oferă 8 ani garanție.
  • Pe partea de sisteme de asistenţă, vă puteţi convinge câte are din documentul ataşat mai jos, dar HAN are conectivitate 4G și dispune de sistemul inteligent de asistență la rulare DiPilot cu abilități de auto-învățare.
  • Un BYD Connected Drive App permite șoferilor să acceseze de la distanță informațiile vehiculului și chiar să activeze caracteristici cheie, cum ar fi pre-încălzirea cabinei.
  • Modelul mai oferă tehnologia Vehicle-to-Load (V2L), prin care maşina poate servi pe post de power bank.

Primele modele BYD europene vor fi livrate în săptămânile care urmează în Norvegia, Suedia, Danemarca, Țările de Jos, Belgia, Luxemburg și Germania. Înainte de sfârșitul anului, clienții din Franța și Regatul Unit vor avea, de asemenea, acces la vehiculele BYD electrice. După aceea, vor fi numiți mai mulți dealeri care sprijină planurile BYD de a acoperi toate piețele majore din Europa.

Prețul noului BYD HAN EV este de 72.000 euro, preţ care se aplică Germaniei ca unul de referință pentru Europa, dar care poate fi diferit de la o țară la alta!

Evenimentul de prezentare în reluare:

[embeddoc url=”https://autoblog.md/wp-content/uploads/2022/10/BYD-HAN-2022-eu-spec.pdf”]

GALERIE FOTO:

Cmentariile sunt închise