(video) Paris 2026: Cel mai accesibil SUV electric din Mladá Boleslav primește o versiune de top sportivă
Constructorul ceh Škoda Auto își extinde gama de vehicule electrice prin lansarea oficială a noului Epiq Sportline în cadrul Paris Motor Show. Această versiune de top aduce o linie estetică dinamică și un nivel de echipare de serie fără precedent pentru cel mai mic și mai accesibil SUV 100% electric al mărcii.
Păstrând toate calitățile practice ale versiunilor de bază, Epiq Sportline devine cel mai bine echipat model din întreaga serie Epiq, integrând în pachetul standard tehnologii de iluminare avansată și dotări de confort specifice segmentelor superioare.
Design exterior ascuțit
Caracterul dinamic al noului Epiq Sportline se remarcă imediat la exterior prin barele de protecție dedicate, vopsite integral în culoarea caroseriei, având și un difuzor posterior reconfigurat.
Aspectul atletic este subliniat de elemente finisate în negru lucios: inscripția Škoda de pe capotă, hayon și de pe montantul C; șinele longitudinale de pe plafon; carcasele oglinzilor retrovizoare exterioare; emblema Sportline amplasată în partea posterioară. De asemenea, Sportline este singura variantă din gama Epiq oferită opțional cu un acoperiș de culoare neagră, combinat cu o altă culoarea pentru jumătatea inferioară a caroseriei.
În premieră pentru gama Epiq, versiunea Sportline introduce în dotarea standard grila frontală iluminată Light Band. Aceasta funcționează în ansamblu cu farurile adaptive Matrix LED și cu stopurile Top LED, creând o semnătură luminoasă distinctivă. La nivelul roților, modelul este echipat în serie cu jante din aliaj de 19 inchi de culoare neagră, opțional fiind disponibile jante la 20 inchi — cele mai mari din gama modelului. Ambele jante au un design exclusiv pentru această echipare.
Interior dinamic
La deschiderea ușilor, pragurile decorative inscripționate cu denumirea modelului și sigla Sportline afișată pe ecranul de întâmpinare introduc pasagerii într-un habitaclu sportiv cu atmosferă neagră. Un element central îl constituie scaunele frontale de tip sport, reglabile electric, ce oferă o susținere laterală sporită pentru ocupanți.
Scaunele sunt tapițate cu materialul textil Suedia, plăcut la atingere și înfrumusețat cu o serie de cusături decorative. Același material îmbracă cotiera centrală, inserțiile panourilor de la uși și ornamentele planșei de bord.
Mânuirea vehiculului este încredințată unui volan sport încălzit, cu trei spițe, inscripționat cu emblema Sportline și îmbrăcat în piele sintetică perforată Techtona. Volanul include padele pentru reglarea directă a nivelului de recuperare a energiei la frânare.
Pachetul interior mai include: pedalier din oțel inoxidabil, plafon de culoare neagră, iluminare ambientală, încărcare wireless pentru smartphone (15 W) și inserțiile decorative speciale de la nivelul pragurilor.

Cea mai bogată echipare din gamă
Fiind cea mai bine echipată versiune din gama Epiq, modelul Sportline include în standard dotările pachetelor Convenience și Tech (prezente pe echiparea Selection), alături de pachetul Light & View.
- Pachetul Convenience aduce: volanul și scaunele față încălzite, sistemul de climatizare automată Climatronic pe două zone, oglinda retrovizoare interioară cu efect anti-orbire și geamurile spate cu protecție solară (Sunset).
- Pachetul Tech adaugă: senzori de parcare față, sistemul KESSY Advanced cu încuiere/descuiere automată, cheie digitală (Digital Key), cameră video pentru marșarier și încărcătorul wireless.
- Pachetul Light & View reunește farurile Matrix LED, stopurile Top LED și grila iluminată Light Band.
Opțional, clienții pot selecta pachetul Travel, ce include sistemul de asistență Travel Assist 3.0, Crew Protect Assist, sistemul de navigație și un abonament pe trei ani la serviciile conectate Škoda Connect Premium.
De asemenea, pachetul opțional Premium adăugă sistemul de camere panoramice Top Area View 360°, un sistem audio Canton cu 10 difuzoare, un spațiu suplimentar de depozitare sub capotă, alături de sistemele Remote Parking, Trained Parking și Reversing Assist. Lista de opționale este completată de o trapă panoramică, cârlig de remorcare și pompă de căldură.

Două versiuni de propulsie
Echiparea Sportline este compatibilă cu două variante de propulsie. Versiunea de intrare Epiq 40 este echipată cu o baterie de 38.5 kWh (capacitate brută). Aceasta alimentează un motor ce dezvoltă 135 CP/267 Nm, asigurând o autonomie de peste 310 kilometri cu o singură încărcare. Procesul de reîncărcare de la 10 la 80% durează 23 de minute.
Varianta superioară Epiq 55 are o baterie de 55 kWh, care pune în mișcare un motor cu 211 CP/290 Nm. Această configurație permite SUV-ului electric să accelereze de la 0 la 100 km/h în 7.1 secunde și să ofere o autonomie de până la 440 de kilometri. Încărcarea de la 10 la 80% durează 24 de minute.
Ambele versiuni au o viteză maximă limitată la 160 km/h și vin echipate cu frânare regenerativă, mod de rulare liberă (coasting) și asistentul ECO, care oferă indicații pe Digital Cockpit pentru optimizarea consumului de energie.
Prețul de start nu a fost anunțat deocamdată.

















Cmentariile sunt închise