(video) Patru conducători de motocultoare din Orhei au rămas fără ele şi au fost amendaţi cu 760 de euro. Motivul
În după amiaza zilei de 1 mai, în rezultatul măsurilor de profilaxie desfășurate pe teritoriul raionului Orhei, polițiștii au contracarat și documentat mai multe încălcări. Printre acestea se numără neregulile depistate în privinţa a patru conducători de motocultoare, care s-au ales cu amenzi de 15.000 lei și cu vehiculele ridicate la parcarea specială.
Interesant este că unul dintre cazuri a implicat o tânără de 26 de ani, din raionul Orhei, care avea o concentrație de 1.37 mg/l de alcool în aerul expirat. Aceasta se deplasa prin satul Pocșești.
Celelalte trei cazuri au avut loc în satele Berezlogi și Feodoreuca din același raion. Șoferilor li s-au stabilit gradul de alcoolemie de 1.28, 0.62 și 0.17 mg/l. Toţi au fost sancționați conform art. 233 alin. (3) Cod Contravențional.
De asemenea, în acceaşi zi, au fost înregistrate în total 27 de contravenții, iar două motociclete au fost ridicate întrucât nu erau înregistrate corespunzător sau aveau defecțiuni tehnice.
IP Orhei aminteşte:
- Nu consumați alcool înainte de a porni la drum!
- Echipați unitatea de transport cu dispozitive de iluminare!
- Purtați veste reflectorizante!
- Fiți atenți atunci când transportați copii sau încărcături voluminoase!
- Ţineți cont de condițiile climaterice!
Cmentariile sunt închise