(video) Poliția îndeamnă la condus atent pe timp de ploaie după un accident grav produs la Sîngera

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut EXCLUSIV!

Un accident rutier grav a avut loc în această dimineață, în jurul orei 8:00, la intrarea în orașul Sîngera. Potrivit poliției, evenimentul s-a soldat cu rănirea a trei persoane, iar traficul în zonă a fost îngreunat pe durata intervenției echipajelor de salvare.

VIDEO: facebook.com/jurnalismfarafiltre

Ieșire pe contrasens și coliziune frontală

Conform informațiilor preliminare stabilite de polițiști la fața locului, un bărbat în vârstă de 52 de ani, aflat la volanul unui automobil de marca Toyota, a ieșit pe contrasens în timpul deplasării. Din motive care urmează a fi stabilite, acesta s-a ciocnit frontal cu o altă Toyota, condusă de un tânăr de 34 de ani.

Unul dintre automobile a fost proiectat într-un al treilea mijloc de transport, un Volvo, condus de un bărbat a cărui vârstă nu a fost comunicată.

Trei victime, transportate la spital

În urma accidentului, trei persoane au suferit diverse traumatisme și au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale:

  • șoferul de 52 de ani și un pasager al acestuia
  • șoferul din Volvo

Pe caz a fost inițiată o anchetă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor producerii accidentului, ne-a comunicat pe final purtătoarea de cuvânt a Poliției Capitalei, Svetlana Scripnic.

Îndemnul Inspectoratului General al Poliției

Abia după producerea mai multor accidente cu pagube, la o oră și jumătate distanță de la cel din Sîngera, Poliția Națională recomandă conducătorilor auto să circule cu prudență sporită în condiții de ploaie.

  • Reduceți viteza și adaptați-o la condițiile de drum;
  • Păstrați o distanță de siguranță mai mare între mașini și utilizați luminile de întâlnire;
  • Evitați frânările bruște;
  • Asigurați-vă că anvelopele și ștergătoarele sunt în stare bună și acordați o atenție sporită pietonilor.

„Echipajele de patrulare sunt în teren, monitorizează traficul și intervin la necesitate. Conduceți responsabil!”

Vezi și: Moldovenii nu știu să conducă pe timp de ploaie? Circa 40 de accidente înregistrate în 90 de minute

Cmentariile sunt închise