(video) Premieră: Lincoln Nautilus a suferit un facelift şi devine primul model al mărcii cu SYNC 4

Marca americană Lincoln a prezentat în această dimineaţă un facelift pentru modelul Nautilus. Amintim că acest nou crossover a fost introdus în anul 2017, la Salonul Auto Internaţional de la Los Angeles, care s-a desfăşurat la fel în ultimele zile de noiembrie.

Caracteristici cheie:

  • Maşina s-a ales cu o planşă de bord absolut nouă şi tot ce este pe ea este la fel nou, de la volan până la deflectoarele de climatizare. Consola centrală plutitoare la fel este nouă. În spatele volanului există un panou de bord digital, iar modurile cutiei de viteze se schimbă prin butoane poziţionate sub deflectoarele de aer centrale.
  • Accentuând liniile orizontale, Nautilus primește noul sistem multimedia SYNC 4, lansat în premieră pe un model Lincoln, care va rula pe un ecran tactil de 13.2 inci. Este cel mai mare monitor disponibil pe vreun automobil Lincoln din gama actuală şi unul dintre cele mai mari din segment.
  • Sistemul acceptă conexiuni wireless cu telefoanele mobile, comenzi vocale şi poate fi actualizat Over-the-Air.
  • O altă noutate este introducerea tehnologiei Phone As A Key, care permite accesul în interior şi pornirea motorului maşinii cu telefonul mobil, chiar dacă cheia-breloc a fost uitată acasă, de exemplu.
  • Culori sofisticate și materiale servesc pentru a completa designul în noul Nautilus facelift. Două noi culori interioare standard (Sandstone şi Black Ebony), în plus față de două teme Lincoln Black Label – Chalet și Flight – oferă alegeri elegante de tapiţerie integrală a habitaclului.
  • La exterior modelul are nişte bare de protecţie modificate foarte discret, insesizabil practic. Producătorul spune că are o parte frontală mai lustruită, mai rafinată, în timp ce paleta de culori pentru caroserie a fost completată cu nuanţele Asher Gray, Green Gem și Lincoln Flight Blue. Au apărut şi noi modele de jante.
  • Sub capotă pot fi montate doar două motoare, ambele pe benzină cu sistem Auto Start-Stop şi ambele cuplate la transmisii cu opt trepte. Primul are un volum de 2.0 litri (patru cilindri, turbo) şi produce 254 CP/380 Nm, iar al doilea – un V6 twin-turbo de 2.7 litri – 340 CP/515 Nm. Tracţiunea poate fi pe puntea din faţă sau una integrală.
  • Noul Nautilus facelift vine standard cu suita Lincoln Co-Pilot360 și opţional cu Lincoln Co-Pilot360 Plus, care dispune de un sistem de camere pentru monitorizare la 360 de grade cu senzori de parcare faţă, Adaptive Cruise Control cu stop-and-go și funcţie de centrare în bandă, Distance Alert/Distance Indication, Enhanced Active Park Assist şi Evasive Steering Assist.

Lincoln Nautilus facelift va continua să fie construit în Oakville, Ontario, pentru America de Nord. Va ajunge la dealerii locali de la începutul anului viitor. O experienţă digitală cu noul model poate fi încercată aici.

Lincoln a mai anunţat că succesul lui Nautilus în America i-a motivat să-l facă al treilea model pe care-l vor introduce în China.

Specificaţii tehnice şi dotări:

Loader Loading…
EAD Logo Taking too long?
Reload Reload document
| Open Open in new tab

Loader Loading…
EAD Logo Taking too long?
Reload Reload document
| Open Open in new tab

Cmentariile sunt închise

https://jdih.sumbawakab.go.id/ https://perpus.pn-wates.go.id/ https://si-asik.tubaba.go.id/assets/kygacor/ https://surat.sumbawakab.go.id/upload/