(video) Premieră mondială: Familia de modele CUPRA Leon facelift

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Debut duplu în Madrid. Pe lângă Formentor facelift, CUPRA a prezentat și familia actualizată Leon. În continuare vor fi valabile două caroserii la alegere, iar mai nou cu un alt limbaj de design și un nou sistem de propulsie de înaltă performanță.

Caracteristici cheie:

Exterior

  • Modelul adoptă noul ADN al limbajului de design exterior al CUPRA, cu partea frontală tip nas de rechin, emblema integrată pe capotă, noi faruri cu lumini de zi triunghiulare (sub forma unitară a unui triunghi) și logoul integrat și iluminat, poziționat în centrul stopurilor LED.
    • Faruri Matrix LED sunt o opțiune.
    • Există o gamă de nouă modele de jante din aliaj diferite (18-19 inchi) și nouă culori diferite pentru caroserie (două noi).
    • Designul iluminării continuă cu lentilele LED ale stopurilor construite din trei elemente triunghiulare care fac parte integrantă din tema mărcii.
    • În cele din urmă, difuzorul aerodinamic din secțiunea inferioară subliniază caracterul mașinii.

Interior

  • Interiorul oferă o senzație de calitate superioară, cu elemente în design nou, cum ar fi consola centrală, panourile ușilor, planșa de bord și tapițeriile.
    • Șoferul și pasagerul este întâmpinat cu o ceremonie de bun venit, proiectându-se logoul CUPRA pe sol, iar pragurile interioare sunt acum iluminate.
    • De asemenea, se găsesc și materiale noi, inclusiv scaune CUPBucket (opționale, dar standard pe Leon VZ) învelite fie în microfibră reciclată în proporție de 73% (perforate cu laser), fie în piele ecologică. Standard sunt niște scaune sport cu tapițerie textilă.
    • Volanul cu butoane satelit vine standard pe mașinile cu DSG.
    • Suprafețele tabloului de bord utilizează o textură parametrică 3D pentru a oferi tactilitate și interes optic pe suprafață.
    • Accentele în culoarea cuprului amplasate prin cabină, inclusiv pe deflectoarele de aer, adaugă stil. Cu scaunele CUPBuckets, elementele decorative interioare sunt în crom închis.
  • Digitalizarea se află în centrul atenției șoferului. Un nou și actualizat HMI este implementat în panoul de bord, precum și în sistemul de infotainment. Monitorul central a crescut în mărimi până la 12.9 inchi (e standard) și dispune de un cursor retroiluminat.
    • Controlul climatizării este acum integrat perfect în ecranul unității principale, făcând accesibile toate funcțiile și asistenții vehiculului cu un singur clic.
    • Sistemul Wireless Full Link este prezent în permanență, inclusiv pentru conectare cu Apple CarPlay și Android Auto.
    • Încărcătorul wireless poate avea o putere de până la 15 W și poate fi răcit.
  • Noul sistem audio de înaltă fidelitate are 12 difuzoare (390 W) și tehnologie AMBEO Concerto. A fost dezvoltat în colaborare cu experții audio de la Sennheiser Mobility.

Motoare

  • În total există opt opțiuni diferite de motorizare:
    • Un nou benzinar TSI de 1.5 litri (150 CP) + cutie mecanică în șase trepte + tracțiune față. E disponibil atât pentru hatchback, cât și pentru Sportstourer.
    • Benzinar TSI de 2.0 litri (300 CP) + DSG cu 7 trepte și dublu ambreiaj + tracțiune față + diferențial frontal blocabil. Disponibil doar pentru hatchback.
    • Benzinar mild hybrid (eTSI) de 150 CP. Combină benzinarul de 1.5 litri, DSG, un demaror-generator de 48 V și o mică baterie litiu-ion de 48 V. Unitatea de propulsie permite deconectarea benzinarului în unele scenarii sau îl asistă, printre altele. E disponibil atât pentru hatchback, cât și pentru Sportstourer.
    • Diesel TDI de 2.0 litri (150 CP) + DSG cu 7 trepte + tracțiune față. E disponibil atât pentru hatchback, cât și pentru Sportstourer.
    • Două unități PHEV noi (204 sau 272 CP). Combină noul benzinar de 1.5 litri cu un electromotor și cu o baterie de 19.7 kWh. Bateria permite o autonomie de peste 100 km și poate fi încărcată AC cu 11 kW sau DC cu 50 kW. Sunt disponibile atât pentru hatchback, cât și pentru Sportstourer.
      • Modelul CUPRA Leon VZ e-HYBRID (272 CP) poate fi dotat cu frâne Brembo. Etrierii Brembo cu patru pistoane se combină cu discuri de frână perforate mai mari (370x32mm) decât în cazul opțiunilor standard.

CUPRA Leon Sportstourer VZ

  • Doar CUPRA Leon Sportstourer VZ (breakul) va fi disponibil cu două opțiuni pe baza benzinarului de 2.0 litri.
    • Prima va oferi 204 CP + DSG cu 7 trepte + AWD.
    • A doua 333 CP (245 kW) + DSG cu 7 trepte + AWD + bonusuri.
      • Pentru acest motor a fost dezvoltat un exclusiv CUPRA Mode. Setările pedalelor și ale cutiei de viteze au fost calibrate și optimizate pe circuit. Rezultatul: un răspuns dinamic ridicat al cuplului datorită reținerii accelerației deschise și un indicator luminos de schimbare a treptelor de viteză. De asemenea, calibrarea motorului a fost făcută de Centrul Tehnic din Martorell.
      • Modelul mai oferă un torque splitter. Amplasat pe puntea din spate, sistemul este controlat electro-hidraulic cu două ambreiaje independente și permite controlul independent al cuplului pe fiecare roată. Acest lucru înseamnă că poate schimba puterea între roțile spate în timpul virajelor.
      • Sistemul de șasiu a permis inginerilor să includă și un mod Drift. În acest mod, ESC-ul este în modul Sport și, folosind tehnologia torque splitter, întreaga putere poate fi direcționată către o roată din spate, ajutând la împingerea mașinii într-o curbă ca și cum ar derapa.
      • Frânele standard au o dimensiune de 18 inchi, dar cele opționale au etriere Akebono cu șase pistoane și discuri de 375×36 mm.
      • Specific pentru CUPRA Leon VZ este actuatorul de sunet. Acesta este un sistem activ care întărește sunetul natural al motorului (în funcție de profilul de condus selectat). În modul Individual, poate fi selectat sunetul “Pure”, care dezactivează actuatorul, dar, în același timp, setează supapele de eșapament la intensitatea maximă, obținând un sunet agresiv, dar 100% natural.

Șasiu

  • Arhitectura MQB Evo a vehiculului permite integrarea ușoară a unei varietăți de tehnologii pentru a oferi o experiență de condus fără compromisuri.
    • Suspensie cu setup frontal MacPherson și setup multi-link posterior.
    • Reglarea precisă a ratelor arcurilor și amortizoarelor, precum și distribuția perfecționată a greutății.
    • Sistemul 4Drive furnizează putere la roata corectă exact atunci când este nevoie. Cuplul poate fi controlat chiar și între roțile de pe ambele părți ale vehiculului datorită ajutorului electronic EDS care blochează roata care patinează în raport cu partea opusă, ceea ce înseamnă că nu se pierde niciun cuplu transversal. Sistemul este integrat în puntea spate și se află la capătul arborelui de transmisie, în fața diferențialului spate, îmbunătățind distribuția greutății și reducând inerția și timpul de reacție.
    • Leon facelift este echipat cu un sistem electric de frânare care oferă un răspuns mai rapid decât un sistem tradițional, posibilitatea de a recupera energia de frânare prin funcția de mixare (specifică versiunilor PHEV) și o mai bună securitate activă. Iar Brake Booster-ul electric de frânare a fost adaptat în mod special pentru modelele CUPRA.
    • Sistemul Dynamic Chassis Control (DCC) cu diferite moduri, inclusiv un mod CUPRA sau un mod Individual (cu ajutorul controlului glisant DCC, șoferul poate selecta cu precizie configurația dorită).
    • Modurile Comfort, Performance, CUPRA, Drift și Individual modifică în parte caracteristicile vehiculului.

Asistență

  • Mașina mai are să ofere o suită completă de asistenți:
    • Aplicație mobilă prin care se controlează multe funcții ale mașinii și se monitorizează diverse sisteme.
    • SIM încorporat și eCall. În cazul unui accident, vehiculul poate contacta direct serviciile de urgență, fie manual, fie automat. Iar dacă se întâmplă ceva mai rău, vehiculul poate transmite date importante, inclusiv poziția mașinii, tipul de motor și numărul de pasageri pe scaune.
    • Se mai pot bifa: Predictive Adaptive Cruise Control pe bază de GPS, Lane Assist, Travel Assist, Side and Exit Assist, Emergency Assist, monitor indicatoare rutiere, etc.
    • Standard sunt șapte airbaguri, inclusiv unul central frontal.
    • CUPRA Leon excelează, de asemenea, în materie de confort și comoditate, cu sistem keyless, pedală virtuală (doar pentru Sportstourer), Climatronic pe trei zone, parking heater, scaune și volan încălzite, scaun electric cu memorie pentru șofer și un încărcător de 230V în portbagaj.

Noul CUPRA Leon facelift este proiectat, dezvoltat și va fi produs în Barcelona, la sediul mărcii din Martorell. Va fi lansat în al treilea trimestru al anului 2024.

    GALERIE FOTO:

    Cmentariile sunt închise