(video) Premieră mondială: Noua generație BMW Seria 4 Coupe – toate detaliile

Noul BMW Seria 4 Coupe s-a prezentat în această seară şi alătură o configuraţie deosebit de sportivă cu un design marcant. Accentul pus pe plăcerea condusului marchează diferenţa dintre noul BMW Seria 4 Coupe şi cel mai recent BMW Seria 3 Sedan, poziţionându-i pe ambii deosebit de clar în segment.

Noul BMW Seria 4 Coupe a fost dezvoltat cu obiectivul de a redefini esenţa plăcerii condusului în segmentul premium mediu. Aura sa de sportivitate şi exclusivitate este susţinută prin continuarea tradiţiei coupe-urilor mărcii BMW, modelată printr-o succesiune de maşini sportive legendare care se întinde pe aproape 90 de ani.

Caracteristicile noului BMW Seria 4 Coupe:

  • Apariţia noului BMW Seria 4 Coupe aduce în prim-plan atât proporţiile familiare ale modelelor sportive cu două uşi BMW, cât şi noul limbaj de design al mărcii. Un număr redus de linii bine definite şi utilizarea unor suprafeţe clare, cu dimensiuni generoase, se reunesc într-un design deosebit de sportiv.
  • Proporţiile extinse dinamic ale noului BMW Seria 4 Coupe sunt rezultatul unor dimensiuni exterioare mai mari decât ale generaţiei anterioare. Lungimea a crescut cu 128 milimetri la 4.768 mm, lăţimea cu 27 mm la 1.852 mm, iar ampatamentul cu 41 mm la 2.851 mm. Înălţimea automobilului este mai mare cu doar 6 mm, până la 1.383 mm, dar cu 57 mm mai mică faţă de BMW Seria 3 Sedan. Ecartamentul a crescut în lăţime faţă de modelul anterior – cu 28 mm în faţă şi cu 18 mm în spate. Noul model este cu 23 mm mai lat faţă de BMW Seria 3 Sedan.
  • Partea frontală atractivă a noului BMW Seria 4 Coupe conferă noului model o prezenţă distinctă. Grila BMW a radiatorului – mare şi accentuată vertical – se înclină înainte şi se extinde până aproape de marginea inferioară a spoilerului faţă. Prizele de aer standard au o structură mesh, care până acum era disponibilă doar la modelele M340i şi M340d. Cu “rinichii” drepţi conectaţi în centru, este reluat într-o interpretare modernă un element de design din trecutul companiei, unul împărtăşit cu clasicii legendari ai mărcii, precum BMW 328 şi BMW 3.0 CSi.
  • Farurile subţiri ale noului BMW Seria 4 Coupe sunt extinse mult în pasajele roţilor faţă. Farurile LED integrale sunt disponibile standard, în timp ce farurile LED adaptive cu BMW Laserlight sunt echipare opţională. Această echipare vine şi cu lumina de viraje şi funcţii de iluminare adaptivă a virajelor, cu iluminare variabilă a drumului optimizată pentru condus urban şi pe autostrăzi. La viteze de peste 60 km/h, BMW Laserlight măreşte raza fazei lungi până la maximum 550 de metri şi urmăreşte dinamic drumul.
  • Automobilul a mai primit nişte console scurte, montanţi supli, uşi lungi cu ferestre fără ramă şi o linie cursivă a acoperişului. Stopurile LED integrale, subţiri şi elegante prin culoarea închisă, cu bare de lumini ce luminează constant, subliniază aspectul puternic al maşinii.
  • Suprafeţele proiectate curat, materialele de înaltă calitate şi designul orientat către conducător al cockpitului definesc ambianţa premium şi orientarea către performanţă a noului BMW Seria 4 Coupe. Scaunele sport şi volanul sport îmbrăcat în piele nou proiectat sunt standard! Disponibil standard este şi parbrizul cu izolare fonică suplimentară, care contribuie la confortul pe distanțe lungi.
  • Panoul de instrumente şi displayul central formează un grup de afişare cu suprafaţă mare. Butonul start/stop pentru motor este poziţionat acum într-un panou de control de pe consola centrală.
  • Scaunele din spate specifice modelului, cu tetiere integrale şi caracter pronunţat de locuri individuale, au fost concepute pentru a găzdui doi pasageri.
  • O gamă largă de accesorii opţionale poate fi comandată pentru accentuarea caracterului individual în automobil şi pentru sporirea confortul la condus. Tapiţeria din stofă/Sensatec este disponibilă ca alternativă la tapiţeria standard de stofă pentru scaunele sport, dar există şi opţiunea de tapiţerie cu piele Vernasca, tapiţerie extinsă BMW Individual din piele Merino.
  • Pe lângă scaunele sport ajustabile electric şi scaunele încălzite, scaunele ventilate sunt disponibile acum în premieră pentru acest model. De asemenea, pe lista de opţionale se regăsesc şi benzile decorative de interior BMW Individual, panoul de instrumente acoperit în Sensatec şi panoul de instrumente BMW Individual acoperit în piele.
  • Reglarea automată a aerului condiţionat pe trei zone şi pachetul Storage sunt disponibile standard la Seria 4 Coupe. Opţional pot fi comandate un sistem auxiliar de încălzire, dar şi iluminare ambientală, inclusiv Welcome Light Carpet. De asemenea, trapa de sticlă are o suprafaţă de sticlă mai lungă cu 24 de milimetri faţă de cea a modelului anterior.
  • Spătarul locurilor din spate ale noului BMW Seria 4 Coupe este divizat standard în raport 40:20:40, iar secţiunile individuale pot fi eliberate şi pliate prin apăsarea unui buton din portbagaj. Portbagajul are o capacitate de stocare de 440 de litri.
  • Ca opţiune este disponibil un cârlig de remorcare, care se extinde şi se retrage electric.
  • Noul BMW M440i xDrive Coupe şi toate modelele diesel dispun de tehnologie mild hybrid. Montarea unui demaror-generator 48V puternic şi a unei a doua baterii litiu-ion de capacitate mare permite generarea şi stocarea unei cantităţi mai mari de energie la frânare. Această energie este folosită nu numai pentru alimentarea sistemului electric, dar şi pentru a uşura sarcina motorului termic şi pentru a-i mări puterea.
  • Demarorul-generator produce un efect de impuls electric care oferă instantaneu un plus de 11 CP pentru accelerări sau demaraje mai dinamice. Mai mult, puternicul sistem creşte şi eficienţa prin asistarea motorului în timp ce se rulează la viteză constantă şi îmbunătăţeşte confortul atunci când funcţiile Auto Start-Stop şi coasting sunt utilizate. Funcţia de coasting, cu decuplarea şi oprirea motorului, este activată automat la ridicarea piciorului de pe accelerator, în modul COMFORT şi ECO PRO, la viteze între 25 km/h şi 160 km/h.
  • Asemenea motorului cu şase cilindri dispuşi în linie, cu 374 CP/500 Nm, aflat sub capota vârfului de gamă (0-100 în 4.5 s), există şi două propulsoare pe benzină, cu patru cilindri, ce oferă 184 CP/300 Nm pe noul BMW 420i Coupe, respectiv 258 CP/400 Nm pe noul BMW 430i Coupe. Un motor diesel cu patru cilindri, ce dezvoltă 190 CP/400 Nm, propulsează BMW 420d Coupe şi BMW 420d xDrive Coupe.
  • Toate motoarele diesel dispun acum de sistem turbo cu două turbine şi sistem catalitic BMW BluePerformance care include un catalizator SCR cu Adblue.
  • Este prima dată când toate variantele de model din gama BMW Seria 4 Coupe au fost dotate standard cu o transmisie Steptronic cu opt trepte. Transmisia Steptronic Sport cu opt trepte, disponibilă standard în modelele BMW M şi disponibilă ca opţiune pentru toate celelalte variante de model, asigură schimbarea mai rapidă a treptelor şi este completată cu padele de schimbare manuală a treptelor în spatele volanului. De asemenea, cutia de viteze opţională dispune şi de noua funcţie Sprint, care ajustează caracteristicile motorului şi de schimbare pentru a oferi dinamică maximă la acceleraţia în reprize şi la manevrele de depăşire.
  • Proporţiile specifice modelului, proprietăţile aerodinamice optimizate, rigiditatea crescută a caroseriei, centrul de greutate coborât cu 21 de milimetri decât cel al noului BMW Seria 3 Sedan şi ajustările atente ale geometriei şasiului oferă noului BMW Seria 4 Coupe un caracter sportiv accentuat. O combinaţie inteligentă de materiale a fost utilizată pentru a optimiza masa caroseriei, dar şi a tehnologiei şasiului.
  • Atât suspensia standard, cât şi cea M Sport includ amortizoare cu răspuns variabil în funcţie de cursă. Clienţii pot opta şi pentru suspensia M adaptivă cu amortizoare controlate electronic. Direcţia sport variabilă este inclusă cu cele două variante opţionale de suspensie.
  • Noul BMW Seria 4 Coupe este echipat standard cu jante de 17 inci din aliaj uşor. Frânele M Sport opţionale sunt disponibile cu etriere de culoare albastră sau roşie.
  • Echiparea standard pentru noile BMW M440i xDrive Coupe şi BMW M440d xDrive Coupe va include jante M de 18 inci din aliaj uşor şi un diferenţial M Sport cu funcţie de blocare variabilă, controlată electronic. Acest element este disponibil şi ca opţiune pentru BMW 430i Coupe şi BMW 430d xDrive Coupe, în combinaţie cu suspensia M Sport sau suspensia M adaptivă.
  • A fost extinsă semnificativ gama de sisteme de asistare a condusului care contribuie la creşterea confortului în călătoriile lungi şi la sporirea siguranţei în situaţiile în care şoferul nu are o vizibilitate bună. Acum, avertismentul de coliziune frontală cu intervenţie a frânei, avertizarea la părăsirea benzii ce include revenirea pe bandă (prin intermediul asistentului de direcţie) şi sistemul Speed Limit Info (informaţie privind limita de viteză) sunt incluse standard!
  • Disponibil opţional, Driving Assistant Professional adaugă o serie de facilităţi, inclusiv asistentul de control al direcţiei şi al benzii cu noua navigaţie activă, care poate realiza schimbările de bandă pentru a menţine automobilul pe traseul dorit stabilit de sistemul de navigaţie. De asemenea, există şi o funcţie nouă de formare automată a benzii de urgenţă pentru ghidarea noului BMW Seria 4 Coupe în ambuteiajele de pe autostradă.
  • De asemenea opţional, asistentul de parcare dispune acum şi de asistent de marşarier, în timp ce Parking Assistant Plus include BMW Drive Recorder, care filmează videoclipuri, cu o lungime de până la 40 de secunde, cu împrejurimile automobilului. În caz de accident, acesta salvează automat un film cu 20 de secunde înainte şi după accident.
  • Noua generaţie BMW Head-Up Display transmite informaţii legate de condus pe o zonă de proiecţie mărită cu 70%. Noua reprezentare 3D a zonei din jurul maşinii, disponibilă împreună cu BMW Live Cockpit Professional, prezintă situaţia traficului din imediata sa apropiere pe panoul de instrumente complet digital şi oferă informaţii despre posibilele acţiuni oferite de sistemele activate de asistare a condusului.
  • Disponibil standard, Live Cockpit Plus cuprinde sistemul de control/operare iDrive cu display central de 8.8 inci şi controler tactil, un panou de instrumente cu tehnologie Black Panel, centrat în jurul unui monitor color de 5.1 inci, sisteme de navigaţie şi multimedia, două porturi USB pentru transfer de date şi o interfaţă Wi-Fi. O cartelă SIM încorporată, cu conectivitate 4G LTE, dar şi pachetul standard Connected Professional fac posibilă utilizarea serviciilor digitale precum BMW TeleServices şi Intelligent Emergency Call (apel inteligent de urgenţă), Real Time Traffic Information (informaţii despre trafic în timp real) cu avertizare de pericol, servicii remote (inclusiv Remote Software Update) şi servicii de concierge.
  • Conducătorul şi pasagerii noului BMW Seria 4 Coupe vor beneficia şi de opţiunile îmbunătăţite pentru funcţionarea intuitivă şi serviciile digitale inovatoare aduse de includerea sistemului de operare BMW 7.0! Conţinutul afişajului poate fi configurat individual, în timp ce interacţiunea multimodală intuitivă între conducător şi automobil poate avea loc – în funcţie de situaţie – prin intermediul ecranului tactil al displayului central, controlerul iDrive clasic, butoanele multifuncţionale de pe volan, controlul vocal sau controlul BMW prin gesturi (dotare opţională). Asistentul personal inteligent BMW cu funcţii suplimentare este şi el la dispoziţia clientului ca dotare standard în noul BMW Seria 4 Coupe.
  • Fiind o dotare opţională, BMW Live Cockpit Professional dispune în acelaşi timp de un grup de ecrane complet digital, care cuprinde un panou de instrumente digitale în spatele volanului, cu o diagonală de 12.3 inci şi de un monitor central de 10.25 inci. Afişarea complet digitală a instrumentelor din cockpit oferă suficient spaţiu pentru a găzdui un rezumat al hărţii de navigaţie, indicatori de stare pentru sistemele de asistare a condusului sau reprezentarea 3D a zonei înconjurătoare.
  • În ceea ce priveşte serviciile digitale, una dintre caracteristicile remarcabile pentru noul BMW Seria 4 Coupe este BMW Maps. Pe lângă calcularea traseelor şi a timpului de sosire cu o precizie mai mare, noul sistem de navigaţie bazat pe cloud permite conducătorilor să introducă orice cuvânt atunci când caută o destinaţie.
  • BMW Live Cockpit Plus şi BMW Live Cockpit Professional vin şi cu integrare optimizată a smartphone-urilor. Alături de Apple CarPlay, sistemul de operare pentru noul BMW Seria 4 Coupe include acum şi suport Android Auto. Remote Software Upgrade este o altă dotare nouă, care permite ca funcţiile îmbunătăţite ale automobilului şi serviciile digitale suplimentare să fie importate “over-the-air” în maşină.

Liniile de design şi echipare sunt, de asemenea, o reflectare clară a accentului pe plăcerea condusului dinamic. Modelul M Sport este disponibil ca alternativă la specificaţia standard, cuprinzând dotări precum prizele de aer foarte mari în faţă şi difuzorul spate conturat proeminent, suspensie M Sport, jante M de 18 inci din aliaj uşor, protecţie pentru genunchi pe părţile laterale ale consolei centrale din habitaclu şi alte elemente de interior special concepute. Accentele de exterior în Cerium Gray metalizat reprezintă o particularitate de identificare a modelelor BMW M, care poate fi comandată şi cu pachetul de exterior M Carbon.

Pachetul M Sport Pro, oferit în premieră pentru un model BMW, duce intensitatea plăcerii condusului la un nivel superior. Preia dotările modelului M Sport şi adaugă elemente precum jante M de 19 inci din aliaj uşor, transmisie Steptronic Sport cu opt trepte, spoiler spate, acustică sportivă transmisă în habitaclu şi sistem audio surround Harman Kardon.

În plus, o selecţie vastă de accesorii M Performance va fi de disponibilă încă de la momentul lansării noului BMW Seria 4 Coupe (vezi cum arată maşina cu ele în ultimele imagini din galerie).

La momentul lansării pe piaţă în octombrie 2020, noul BMW M440i xDrive Coupe – propulsat de un motor pe benzină, cu şase cilindri dispuşi în linie, ce dezvoltă 374 CP – va reprezenta vârful de gamă. Iniţial, acesta va fi acompaniat de o pereche de motoare pe benzină şi cu patru cilindri, alături de un turbo diesel cu patru cilindri.

Planul prevede ca alte două motoare diesel, cu şase cilindri dispuşi în linie, să fie adăugate în portofoliu din martie 2021, iar cel mai puternic dintre aceste două propulsoare va fi noul BMW M440d xDrive.

Noul BMW Seria 4 Coupe va fi produs la uzina BMW din Dingolfing, Germania, tot acolo unde se face fratele mai mare – BMW Seria 8.

Evenimentul de prezentare în reluare:

Specificaţiile versiunilor BMW Seria 4 Coupe:

Loader Loading…
EAD Logo Taking too long?
Reload Reload document
| Open Open in new tab

Toate detaliile despre noul BMW Seria 4 Coupe într-un comunicat de presă cu imagini (în limbă engleză doar):

Loader Loading...
EAD Logo Taking too long?
Reload Reload document
| Open Open in new tab

Preluarea articolelor de pe AutoBlog.MD se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației, iar în cazul portalurilor informaționale trebuie indicat și linkul direct (ACTIV) la sursă în lead. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu redacţia AutoBlog.MD.

Materialele de pe AutoBlog.MD sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

De către cititori, like-urile şi share-urile articolelor SUNT SALUTATE!

GALERIE FOTO:

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://pps.iainlangsa.ac.id/ https://jdih.sumbawakab.go.id/