(video) Premieră mondială: Noua generaţie Mercedes-Benz GLE Coupe şi noul GLE 53 Coupe

O nouă premieră de la Mercedes-Benz. Compania germană a reuşit să pregătească pentru debut noul GLE Coupe, exact la timp, înainte de prezentarea publică de la Salonul Auto de la Frankfurt. Tot acolo va fi expus într-o altă premieră şi concurentul său direct – noul BMW X6.

Unii dintre voi poate cunosc că precedentul Mercedes-Benz GLE Coupe a apărut în mijlocul ciclului de viață al modelului de bază, exact cu facelift-ul fostului ML (care şi-a schimbat concomitent şi denumirea în GLE) și diferă de acesta din urmă printr-o caroserie complet originală, unde chiar și partea din față are un design propriu și detalii unice. Cu această nouă, a doua generaţie, lucrurile stau cu totul diferit.

Versiunea Coupe a noului GLE se prezintă la un an după debutul modelului standard, pe care l-am şi testat deja, şi din câte puteţi observa, la capitolul design, automobilele sunt unificate la maxim. Totuşi, o deosebire caracteristică există.

Dacă noul GLE a avut parte de un surplus de 80 de mm pentru ampatament, atunci noul GLE Coupe este mai mare cu doar 20 de mm (2.935 mm, dar rămâne cu 60 de mm mai mic decât cel dintr-un GLE). Dezvoltatorii afirmă că cifra este menită să evidenţieze caracterul mai sportiv al maşinii în timpul condusului.

În comparație cu modelul anterior, noul GLE Coupe este şi mai lung cu 39 de mm (4.939 mm), dar şi mai lat cu 7 mm (2.010 mm). Laturile şi suprafeţele caroseriei, precum şi nişte elemente de sub aceasta, au fost remodelate pentru a reduce rezistenţa aerodinamică cu 9%.

Încă o deosebire de un GLE obişnuit este că acest model are un parbriz simţitor mai înclinat, dar şi un acoperiş care se lasă pe spate. Dimensiunea jantelor disponibile la alegere variază între 19 şi 22 de inci. Farurile şi noile stopuri vin standard cu tehnologia full LED.

Designul interior al noului GLE Coupe practic nu are nici o deosebire de cel dintr-un GLE obişnuit. Şi aici lucrurile sunt unificate, cu excepţia faptului că în nivel de echipare de bază are mai multe lucruri, gen scaune sport sau panou de bord tapiţat cu piele artificială (pentru un GLE este o opţiune).

La fel planşa de bord include două ecrane color de 12.3 inci, unul dintre care este folosit pentru a opera sistemul multimedia MBUX. Din 2020, Mercedes-Benz va începe să integreze în SUV-urile sale noi serviciile Amazon Music şi TIDAL prin care se oferă acces la milioane de compoziţii audio.

Bancheta din spate include locuri pentru trei pasageri, cu posibilitatea de a o rabata în proporţie de 40:20:40. Volumul portbagajului sub raft a crescut simbolic de la 650 la 655 de litri, însă o schimbare mai mare se poate observa la capacitatea sa maximă – 1.790 în loc de 1.720 de litri.

Tot aici este important de menţionat că pragul uşii portbagajului a fost coborât cu 60 de mm şi respectiv a devenit mai comod de încărcat lucrurile. Se mai poate coborî înălţimea punţii posterioare cu alţi 50 de mm prin apăsarea unui buton dacă există o suspensie pneumatică la bord.

Din nou, ca şi un GLE normal, SUV-ul Coupe poate fi dotat cu trei tipuri de suspensii: cu arcuri, pneumatică AIRMATIC sau E-ACTIVE BODY CONTROL. Ultima este de tip hidropneumatică, funcţionează cu ajutorul unui sistem electric de 48 V şi este capabilă să ajusteze toate cele necesare la fiecare roată individual.

Sub capotă noul GLE Coupe are din start trei motorizări, dintre care două sunt dotate cu un diesel bi-turbo cu şase cilindri în linie OM 656 de 2.9 litri. Pe modelul GLE 350 d acesta produce 272 CP şi 600 Nm, iar pe GLE 400 d este forţat să producă 330 CP şi 700 Nm. Cutia de viteze este una automată 9G‑TRONIC, iar sistemul de tracţiune este unul integral standard.

Vezi şi: (video) „Dansul” noului Mercedes-Benz GLE. Modul inedit în care i-a fost prezentată suspensia sofisticată

A treia motorizare reprezintă modelul Mercedes-AMG GLE 53 Coupe, care poate fi identificat prin grila caracteristică cu 15 lame verticale și alte elemente decorative marca AMG. Maşina este echipată cu un agregat M256 de 3.0 litri şi cu şase cilindri în linie, care este conectat atât la un turbo compresor, cât şi la un “supercharger” acţionat electric. Generează el singur 435 CP şi 520 Nm de cuplu, cu tracțiune maximă disponibilă deja de la 1.800 rpm.

Modelul în cauză dispune şi de un sistem hibrid de antrenare EQ Boost, care este reprezentat de un demaror-generator conectat la arborele cotit şi alimentat de acel sistem electric de 48 V. Acest mic motor poate produce alţi 22 CP și 250 Nm, surplus care ajută în primele secunde de accelerare intensă și poate porni rapid motorul pe benzină în cadrul sistemului Start-Stop. Drept rezultat acest SUV este capabil să accelereze de pe loc şi până la 100 de km/h în 5.3 secunde, iar viteza maximă îi este limitată la 250 de km/h.

Modelul preparat de AMG dispune şi de o transmisie diferită AMG SPEEDSHIFT TCT 9G ((TCT = Torque-Clutch Transmission) cu un hidro transformator, un sistem de tracţiune integrală AMG Performance 4MATIC+ și mecanisme de frânare mai mari cu discuri de 400/345 mm. Suspensia standard îi este una de tip AMG RIDE CONTROL+ cu perne de aer şi cu amortizoare adaptive, care împreună cu arcurile au setări sport. Opţional, în loc de una E-ACTIVE BODY CONTROL se pune la dispoziţie una AMG ACTIVE RIDE CONTROL cu stabilizatori electro-mecanici activi anti ruliu, din nou operaţi prin sistemul electric de 48 V.

Vezi şi: (video) Premieră mondială: Noul Mercedes-AMG GLE 53 4MATIC+ – până se pregăteşte GLE 63

Desigur, mai târziu vor exista şi alte motorizări pe benzină, inclusiv cu motor V8, precum și un plug-in hybrid.

Noul Mercedes-Benz GLE Coupe îşi va marca premiera la Frankfurt Motor Show în septembrie, dar vânzările sunt programate să înceapă abia în primăvara anului 2020. Producţia îi va fi organizată la uzina din Alabama, SUA.

GALERIE FOTO:

Cmentariile sunt închise