(video) Premieră mondială: Noul BMW 128ti – concurentul lui VW Golf GTI şi compania
Noul BMW 128ti este mult mai mult decât o nouă variantă de motorizare în cadrul gamei BMW Seria 1. Vine pe piaţă să completeze nişa dintre BMW 120i şi BMW M135i xDrive, fiind poziţionat ca un veritabil model sport imediat sub vârful de gamă cu tracţiune integrală.
Noul model poartă un nume de legendă care a marcat performanţele sportive ale mărcii în anii ’70 – iniţialele “ti” provenind de la “Turismo Internazionale”.
Caracteristici cheie:
- Noul BMW 128ti este bazat pe echiparea M Sport disponibilă pentru noua generaţie BMW Seria 1. Aceasta înseamnă că are o bară de protecţie frontală distinctivă, cu prize de aer sculptate special, dar şi un difuzor M Sport cu finisare neagră lucioasă.
- BMW 128ti îşi subliniază caracterul independent prin accentele colorate atractive. Capacele speciale pentru prizele de aer exterioare preluate de la spoilerul faţă al vârfului de gamă BMW M135i xDrive şi decoraţiunile pentru Air Curtains (negru lucios în restul gamei Seria 1) sunt într-un roşu sportiv, la fel ca şi aerisirile ce ies din pasajele roţilor spate în bara posterioară.
- Pragurile laterale şi emblema “ti” localizată deasupra acestora, în faţa roţilor spate, sunt tot de culoare roşie pentru BMW 128ti, în timp ce caroseria poate fi vopsită în una din culorile: Storm Bay metalizat, Mineral Grey metalizat, Sapphire Black metalizat sau Alpine White.
- Dacă BMW 128ti este comandat în finisările exterioare Melbourne Red metalizat sau Misano Blue metalizat, accentele şi emblema “ti” (care pot fi eliminate, dacă se doreşte) sunt finisate în negru.
- BMW 128ti are decoraţiuni Shadowline extinse, cu grilă de radiator neagră şi capace ale oglinzilor retrovizoare de culoare neagră, ca echipare standard.
- Farurile BMW Individual Shadowline opţionale creează un aspect dinamic, evidenţiat de fundalul negru şi de absenţa a diferite elemente decorative cromate.
- Conturul graficii geamurilor dispune de decoraţiuni BMW Individual High-gloss Shadowline.
- Emblema “128ti” de pe hayon este cromată, iar cele două terminaţii de eşapament au un diametru de 90 mm fiecare şi inserţii ce atrag privirile.
- BMW 128ti poate fi echipat şi cu jante de 18 inci, din aliaj uşor, cu design Y-spoke 553 M şi finisaj bicolor, ce sunt create exclusiv pentru această variantă de model.
- Clienţii pot oferi noului lor BMW 128ti o notă şi mai personală prin accesoriile din gama M Performance exclusivă. Pe lângă accentuarea stilului exterior dinamic şi sportiv al automobilului, componentele au şi o latură funcţională în ceea ce priveşte construcţia uşoară şi aerodinamica, fiind realizate din fibră de carbon. Un rol major aici este jucat de competenţa vastă în curse a BMW M GmbH, care a fost canalizată în dezvoltarea accesoriilor M Performance.
- La interior, BMW 128ti dispune de materiale elegante şi extinde utilizarea accentelor roşii de la exterior în habitaclu. Aceste accente creează un contrast faţă de tapiţeria neagră sportivă, de exemplu.
- O suprafaţă Race Red mare decorează spătarul scaunelor sport standard, tapiţate cu stofă şi Sensatec. Un “ti” de culoare roşie este brodat pe cotiera centrală care – asemenea altor cotiere, panouri de uşi, panou de instrumente şi muchii ale covoraşelor – dispune şi de cusături contrastante roşii.
- Cadrul volanului şi capacul airbagului de la volanul M Sport disponibil standard au şi ele cusături roşii.
- Clienţii care consideră contrastele roşii prea evidente pot renunţa la ele.
- Specificaţia standard pentru BMW 128ti include şi sprijin M pentru picior şi pedale M cu capace din oţel inoxidabil, benzi pentru pragurile uşilor M la deschiderea uşilor faţă şi centuri de siguranţă M.
- A fost aleasă varianta Boston a benzilor decorative iluminate din spate, iar ca alternative sunt disponibile Berlin, Brooklyn şi Nizza.
- Scaunele sport sunt disponibile şi ca opţiune cu tapiţerie cu piele Dakota perforată – de culoare neagră, neagră cu accente albastre (care aduce cusături albastre şi pe panoul de instrumente) sau Magma Red cu accente gri. Dacă este aleasă ultima dintre acestea, cusăturile contrastante de pe panoul de instrumente sunt tot gri, consola centrală este acoperită cu piele în Magma Red, cusăturile şi emblema “ti” sunt gri, iar covoraşele au cusături în culorile BMW M (la fel cum au când se comandă pielea Dakota neagră cu accente albastre).
- Scaunele sport M cu tetiere integrale şi suprafeţe extensibile ale scaunelor sunt disponibile ca opţiune, fie cu tapiţerie cu Trigon/Sensatec de culoare neagră, cu vipuşti BMW M speciale şi cusături contrastante albastre, fie cu piele Dakota în Magma Red sau negru.
- Conceptul pentru operarea funcţiilor noului BMW 128ti, ce utilizează butoane de control grupate, este orientat direct pe conducător. Accesul la dotările de infotainment opţionale ale sistemului de operare BMW 7.0 se face prin intermediul unui grup de afişare mare, ale cărui două monitoare au diagonale de până la 10.25 inci la BMW Live Cockpit Professional. Controlul prin gesturi este disponibil şi el, iar un BMW Head-Up Display de 9.2 inci poate fi comandat opţional.
- Portbagajul are o capacitate de 380 de litri, ce poate creşte până la 1.200 de litri prin rabatarea spătarului banchetei. Operarea electrică a hayonului este printre dotările de pe lista de opţiuni.
- Noul BMW 128ti se poate mândri de o varietate de îmbunătăţiri de detaliu şi este disponibil exclusiv cu suspensie M Sport adaptată special pentru caracterul său distinctiv. Noul model aduce o reducere cu 10 milimetri a gărzii la sol pentru un centru de greutate coborât şi o apariţie mai sportivă. De asemenea, adoptă bare antiruliu mai ferme şi suporţi ai barelor antiruliu de la vârful de gamă BMW M135i xDrive, precum şi arcuri şi amortizoare mai rigide care au fost modificare corespunzător. Rezultatul este o dinamică şi mai pronunţată, ajutată de mişcarea redusă a caroseriei care vine cu suspensia M Sport personalizată.
- Aceasta este combinată cu un reglaj al direcţiei specific modelului – adaptat cu precizie pentru a se potrivi cu acest automobil cu tracţiune faţă puternic -, care a fost adaptată pentru a reduce suplimentar influenţa cuplului asupra direcţiei.
- Totuşi, modul în care este simţit drumul nu a fost diminuat în nici un fel. Prin adăugarea elastocinematicii optimizate a punţii faţă în ecuaţie, toate ingredientele sunt prezente pentru a utiliza pe deplin potenţialul de performanţă dinamică al BMW 128ti.
- Acesta este înlesnit suplimentar de a o reducere a masei cu aproximativ 80 de kilograme faţă de BMW M135i xDrive, model cu tracţiune integrală!
- Puntea faţă a lui BMW 128ti este echipată standard cu acelaşi diferenţial Torsen cu alunecare limitată care este utilizat la BMW M135i xDrive. Cu factor de blocare de 31% când se accelerează (BMW M135i xDrive: 36%) şi de 26% la decelerare, este soluţia perfectă pentru puterea motorului şi conceptul cu tracţiune faţă ale BMW 128ti. Pe lângă creşterea tracţiunii, a agilităţii şi a stabilităţii, diferenţialul cu alunecare limitată oferă automobilului şi calităţi superioare în viraje. Dacă roata de la interior pierde aderenţa în timp ce propulsează maşina printr-un viraj, iar conducătorul accelerează în acelaşi timp, diferenţialul direcţionează mai mult cuplu către roata cu aderenţă mai mare, prevenind astfel patinarea roţii şi majorând tracţiune şi agilitatea. Când se acţionează frâna de motor – în timpul unei schimbări dinamice a benzii, de exemplu – diferenţialul îmbunătăţeşte stabilitatea şi comportamentul de virare dacă o roată se învârte mai încet (sau este gata să se blocheze) prin distribuirea cuplului individual către roţi. Acest lucru înseamnă o manevrabilitate dinamică şi compusă, combinată cu plăcere a condusului mai mare.
- Diferenţialul mecanic cu alunecare limitată este asistat de o serie de sisteme de control electronic. Un sistem care a fost modificat special pentru BMW 128ti este BMW Performance Control, a cărui distribuţie “accentuată” a momentului de rotaţie sporeşte agilitatea punţii spate. Tehnologia ARB (sistem de control al patinării roţilor faţă) este prezentă la bord, aşa cum este la toate modelele din gama BMW Seria 1. Acest sistem de control al tracţiunii nou dezvoltat – care şi-a făcut debutul la variantele BMW cu motorizare termică – dispune de un controller al patinării poziţionat direct în unitatea de control al motorului, nu în cea de control pentru sistemul DSC (controlul dinamic al stabilităţii), ceea ce asigură un răspuns perceput din partea ARB de 10 ori mai rapid. În consecinţă, nu numai că operează mai liniar şi mai sensibil, dar sistemul poate şi să folosească la maximum tracţiunea potenţială oferită de diferite suprafeţe de drum. Tehnologia ARB lucrează în strânsă colaborare cu DSC pentru a reduce semnificativ puterea de subvirare – un dezavantaj tipic al automobilelor cu tracţiune faţă – fără a fi necesare intervenţii corectoare pentru stabilizarea dinamicii laterale.
- Motorul de la BMW 128ti este un derivat direct al celui mai puternic propulsor cu patru cilindri al BMW Group, care a fost dezvoltat pentru modelele dintre care face parte şi BMW M135i xDrive. Motorul a fost modificat cu tehnologie BMW TwinPower Turbo pentru noul model sport compact. Acum produce 265 CP la o capacitate cilindrică de 2.0 litri, pe un interval al turaţiilor cuprins între 4.750 şi 6.500 rpm. Cuplul maxim de 400 Nm este disponibil între 1.750 şi 4.500 rpm. Toate acestea înseamnă că BMW 128ti realizează sprintul de la 0 la 100 km/h în 6.1 secunde, spre o viteză maximă limitată la 250 km/h. În contextul acestor performanţe, 128ti consumă 6.1-6.4 l/100 km şi emite doar 139-148 g/km de emisii CO2 în ciclul de emisii WLTP. Aceasta îi permite să îndeplinească standardul de emisii Euro 6d.
- Active Sound Design (ASD), disponibil standard, oferă o amplificare specifică a acusticii autentice a motorului şi se adaptează judicios la caracterul BMW 128ti. Rezultatul este o experienţă auditivă palpitantă şi foarte sportivă pentru conducător, fără nici o creştere a emisiilor de zgomot externe.
- Asemenea vârfului de gamă BMW M135i xDrive, BMW 128ti este echipat standard cu o transmisie Steptronic Sport cu opt trepte. Confortul schimbării şi acustica au fost optimizate suplimentar în 2019 pentru actuala gamă BMW Seria 1. Schimbările automate rapide ale vitezelor asigură că cea mai înaltă treaptă posibilă este activată în orice moment, chiar şi la viteze de deplasare reduse. Padelele de comutare din spatele volanului permit şi ele conducătorului să schimbe vitezele manual în orice moment.
- Apropo, ca şi la vârful de gamă BMW M135i xDrive, puterea de frânare necesară la BMW 128ti este furnizată de frânele M Sport standard, ale căror etriere poartă logoul M pe puntea faţă şi sunt vopsite în roşu (o premieră pentru un model BMW Seria 1). Etrierele monobloc fixe din aluminium, cu patru pistoane, şi discurile ventilate 360 x 30 mm sunt utilizate pe puntea faţă, în timp ce roţile spate au etriere flotante, cu discuri de frână ventilate ce măsoară 300 x 20 mm. Frânele M Sport se evidenţiază prin rezistenţa crescută şi o senzaţie excepţională.
- Jantele exclusive de 18 inci, din aliaj uşor, cu design Y-spoke 553 M şi finisaj bicolor, ce echipează BMW 128ti pot fi comandate gratuit cu anvelope sport (Michelin Pilot Sport 4) în format 225/40 R18! Jantele M Performance de 18 inci, cu design double-spoke 554 M şi finisaj Jet Black mat, şi cele de 19 inci, din aliaj uşor, cu design double-spoke 552 M, pentru pneuri 235/35 R19 sunt şi ele disponibile ca opţiuni.
Lansarea pe piaţă a modelului va avea loc în noiembrie 2020, cu un preţ de start în Germania de 41,574.79 cu TVA inclus.
Cmentariile sunt închise