(video) Premieră mondială: Noul CUPRA Tavascan – cel mai arătos SUV coupe al grupului VW

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Încă o premieră auto importantă, organizată în paralel cu salonul Auto Shanghai 2023. CUPRA a prezentat modelul de serie Tavascan. Acesta va fi primul model al SEAT S.A. (și al întregului grup Volkswagen), care va fi produs în China și de acolo livrat unde va fi cerut. 

Caracteristici cheie:

  • Conform tradiției companiei, denumirea Tavascan are o origine geografică: este un mic sat situat lângă hotarul cu Franţa şi Andorra, la poalele munţilor Pirinei.
  • Este, după câte poate v-aţi dat seama, alternativa modelelor Volkswagen ID.5Skoda Enyaq Coupe și Audi Q4 e-tron Sportback, dar cu cel mai interesant şi agresiv design dintre toate. 
    • Comună le este şi platforma, pentru Tavanscan fiind una cu ampatament de 2.766 mm. La alte capitole măsoară 4.644 x 1.861 x 1.597 mm. 
    • Portbagajul are un volum de 540 de litri (hayon electric, cu funcţie de deschidere prin gestul piciorului).
    • Dimensiunea jantelor variază între 19-21 inchi.
  • Tavascan a debutat sub formă de concept în 2019, iar versiunea de producție a păstrat ideea generală de design și proporțiile. De atunci s-a conceput şi schimbat semnătura luminoasă, care va fi o caracteristică comună a tuturor noilor modele: câte trei triunghiuri luminoase în fiecare far, care poate fi de tip Matrix LED. Emblema frontală şi cea posterioară sunt la fel frumos iluminate.
  • Noul model CUPRA va exista în doar două versiuni de motorizare:
    • Cea de bază are tracțiune spate asigurată de un singur motor electric de nouă generație (286 CP/545 Nm). Face 0-100 km/h în 6.8 secunde.
    • Tavascan VZ vine cu AWD asigurat de un motor posterior similar, alături de unul frontal de doar 60 kg, cu 109 CP/134 Nm. Sistemul electronic de gestionare variază în mod flexibil puterea motoarelor, astfel încât puterea totală de vârf ajunge la 340 CP, iar cuplul maxim variază între 134 şi 545 Nm.
    • Tavascan VZ poate accelera de la 0 la 100 km/ în 5.6 secunde, cel mai rapid dintre toţi fraţii de platformă. Viteza maximă e limitată la 180 km/h.
  • Ambele versiuni au o baterie de 77 kWh (cu o structură din aluminiu, celule prismatice şi răcire cu apă), iar autonomia estimată în ciclul WLTP se ridică la 550/520 km respectiv. Interesant este că opțional este disponibil un sistem de termoreglare cu pompă de căldură. 
    • Bateria poate fi încărcată cu până la 135 kW (10-80% în 30 de minute sau 100 km autonomie după şapte minute de încărcare).
  • Tavascan vine standard cu o suspensie adaptivă cu o setare sportivă și o servodirecţie cu un raport variabil. La fel standard sunt nişte scaune frontale profilate (opţionale vor fi CUP Bucket seats).
  • Deşi planşa de bord are un design original, arhitectura sa este una cunoscută.
    • Elementele principale sunt aceleași: un ecran de instrumente compact de 5.3 inchi, un monitor central de 15 inchi, un head-up display cu realitate augmentată, glisoare sensibile la atingere pentru controlul climatizării, etc.
    • Maneta din dreapta volanului este responsabilă pentru controlul transmisiei, iar pe volan există sateliţi pentru comutarea modurilor de conducere.
    • Pentru decor se foloseşte poliester reciclat şi microfibră.
  • Printre opţiuni se numără un original sistem audio de la Sennheiser cu 12 difuzoare.
  • Printre sistemele de asistenţă disponibile se numără:
    • Travel Assist, care combină Adaptive Cruise Control (ACC) cu Adaptive Lane Guidance pentru a vă menține pe bandă la o distanță sigură de alți șoferi. Iar în combinație cu senzorul de unghi mort, vă împiedică să schimbați benzile dacă nu este sigur.
    • Park Assist, inclusiv cu funcția de memorie, este un sistem care caută locuri de parcare gratuite. Iar Remote Park Assist permite parcarea cu telefonul mobil și este conceput pentru a fi utilizat în spațiile de parcare înguste.
    • Printre altele sunt valabile: Predictive Adaptive Cruise Control, Traffic Sign Recognition, Intelligent Speed Adaptation, Side Assist, Lane Assist, Exit Warning, Exit Assist, Fatigue Detection, Rear View eSmart Camera, Front Assist, Car2x, Emergency Assist, camere la 360 de grade, etc.

Noul CUPRA Tavascan va ajunge pe piață abia în 2024. Preţul de start va fi anunţat ulterior. Se doreşte vânzarea a cel puţin 70.000 de exemplare anual.

GALERIE VIDEO:

GALERIE FOTO:

Cmentariile sunt închise