(video) Premieră mondială: Noul Mercedes-Benz CLE Coupe
În seara zilei de 5 iulie, Mercedes-Benz a organizat premiera unui model absolut nou, cu o denumire nefolosită anterior – CLE. A fost conceput, împreună cu varianta decapotabilă, pentru a înlocui un total de patru maşini şi anume: Mercedes-Benz C-Class Coupe, C-Class Cabriolet, E-Class Coupe şi E-Class Cabriolet (toate acestea din urmă nu vor mai exista în cadrul actualelor generaţii C şi E-Class).
La urma urmei, noua familie de modele CLE poate fi considerată un succesor ideologic al modelelor CLK, care au existat în două generaţii în perioada anilor 1997-2010.
Din start ar mai trebui să menţionăm că acum a fost prezentat doar CLE Coupe, iar CLE Cabriolet ni se arată în primele imagini, însă fără detalii. O premieră a sa separată este setată pentru o zi din 2024.
Caracteristici cheie:
- Se poate observa cu ochiul liber că noul model nu a fost dezvoltat chiar complet de la zero.
- O privire mai atentă la formele din profil ne arată că a sa caroserie este un fel de simbioză a celei folosite pentru C-Class Coupe din generaţia precedentă C205 şi a unor linii văzute pe cel mai nou CLA.
- Sunt practic identice cu a lui C-Class Coupe elemente precum: conturul geamurilor laterale, portierele și forma acoperișului, chiar şi locaţia buşonului rezervorului de combustibil a rămas neschimbată.
- Însă toate panourile exterioare ale caroseriei sunt declarate a fi noi, astfel încât asistăm la o modernizare efectuată foarte profund.
- Are un ampatament de 2.865 mm, ca și cel al noul sedan C-Class W206. În lungime măsoară 4.850 mm, pentru comparaţie ultimul C-Class Coupe având 4.686 mm, iar ultimul E-Class Coupe având 4.835 mm. Mașina este cu 50 mm mai lată decât fostul C-Class Coupe (1860 mm) și cu 23 mm mai înaltă (1.428 mm).
- Are faruri full LED standard, iar opţional pot fi montate faruri DIGITAL LIGHT. Jantele pot măsura între 18 şi 20 de inchi. Volumul portbagajului constituie 420 de litri (C-Class Coupe avea să ofere 360 de litri, iar E-Class Coupe 425 de litri).
- Interiorul noului CLE este aproape identic cu al actualei generaţii C-Class W206.
- În spatele volanului stă un monitor de 12.3 inchi, un ecran central vertical măsoară 11.9 inchi (rulează ultima versiune MBUX, cum are noul E-Class), mai există un head-up display şi un set de deflectoare de ventilaţie cu design similar.
- În total sunt trei opțiuni de sisteme audio la alegere, topul fiind marca Burmester cu 17 difuzoare, 16 canale şi 710W (inclusiv în tetierele scaunelor frontale).
- Scaunele frontale de bază sunt multi-conturate, cu o cameră pneumatică pentru reglarea suportului lombar, încălzire și memorie.
- La un cost suplimentar se oferă ventilație și masaj.
- Iar pentru înclinarea spătarelor pentru ca pasageri să poată ajunge pe locurile din spate, pentru prima dată, un Mercedes nu are un mâner, ci o buclă stilată de piele de care va trebui de tras.
- Ce ţine de locurile din spate, se afirmă că pe al doilea rând CLE este mai spațios decât fostul C-Class, atât în ce priveşte spaţiul pentru cap, cât şi pentru picioare.
- Cât ţine de noul CLE Cabriolet, singurele informaţii disponibile este că a păstrat un acoperiş moale, iar ecranul sistemului multimedia are un mecanism ce îi poate regla unghiul, asta pentru a reduce reflexiile în timpul conducerii fără acoperiş, soluţie găsită şi pe Mercedes-AMG SL.
- Sub capotă, din start, există patru opţiuni de motorizare. Toate sunt cuplate o cutie de viteze 9G-TRONIC cu nouă trepte care are integrat un demaror-generator de 48V, cu 23 CP și 200 Nm, care ajută motorul cu ardere internă în primele secunde de accelerare.
- Mercedes-Benz CLE 220 d cu un motor turbo diesel de doi litri şi cu patru cilindri în linie (200 CP/440 Nm) poate avea doar tracțiune spate.
- CLE 200 cu benzinar turbo de 2.0 litri şi cu patru cilindri în linie (204 CP/320 Nm) oferă posibilitatea de a alege între tracțiunea spate și tracțiunea integrală 4MATIC.
- CLE 300 4MATIC are acelaşi benzinar turbo de 2.0 litri şi cu patru cilindri în linie, doar că forţat să producă 258 CP şi 400 Nm.
- Vârful gamei va fi reprezentat deocamdată de Mercedes-Benz CLE 450 4MATIC, care are un benzinar de 3.0 litri şi cu şase cilindri în linie, dotat cu un turbocompresor twin-scroll. Produce 381 CP şi 500 Nm, fiind capabil să accelereze maşina de la 0 la 100 de km/h în 4.4 secunde.
- Despre versiuni AMG nu s-a spus deocamdată nimic, însă va exista modelul şi în format plug-in hybrid în viitor.
- Noul CLE vine standard cu un șasiu sport cu o gardă la sol mai mică cu 15 mm. Pentru o taxă suplimentară se poate comanda nu numai o suspensie AMG mai rigidă, ci și un șasiu adaptiv cu direcţie pe puntea din spate.
- Cu un astfel de sistem, roţile posterioare pot întoarce până la un unghi de 2.5 grade. La viteze de până la 60 km/h, acestea se rotesc în direcția opusă celor din faţă, făcând manevrabilitatea mai bună (raza de întoarcere se reduce cu jumătate de metru), iar la viteze de peste 60 km/h întorc în aceeaşi direcţie cu cele frontale, crescând stabilitatea.
- În rest, toate dotările legate de confort, tehnologii de conectivitate şi asistenţă, le împarte cu cele mai noi modele din gamă.
Noul CLE Coupe va ajunge pe piața europeană în noiembrie şi va avea un preţ de start de până la 60.000 de euro, căci atât mai costă în prezent modelul E-Class Coupe de generaţie anterioară, care într-un mod curios mai este disponibil în acelaşi configurator german. Însă nu mai puţin de 48.800 de euro, cât mai costă C-Class Coupe de generaţie anterioară, care la fel mai este valabil pentru comandă.
GALERIE FOTO:
Cmentariile sunt închise