(video) Premieră mondială: Renault Kangoo Z.E. Concept este dovada pregătirii noii generaţii a modelului

Noul Renault Kangoo Z.E. Concept este un showcar electric și urban, care prefigurează reînnoirea gamei Kangoo, așteptată începând cu 2020. Cu un design sculptat și dinamic, conceptul prezintă o adaptare la schimbările în modurile de lucru și de mobilitate.

Prototipul a debutat în cadrul unui eveniment special, alături de modelele actualizate Trafic, Master şi Alaskan.

Designul prototipului este realizat în noul stil de brand al mărcii franceze. Maşina a primit noi faruri şi stopuri care sunt realizate într-un design unic sub forma literei C, precum şi o bandă luminoasă care aproape că o înconjoară pe toată şi încadrează logourile.

Automobilul mai dispune de un bodykit cu forme ambiţioase, o nouă grilă de radiator, camere în loc de oglinzi retrovizoare şi jante aerodinamice. Lipsa unor portiere posterioare ne spune că este un vehicul comercial cu panouri cu puncte LED ce afişează diverse informaţii în loc.

Printre alte detalii mai aflăm că ecartamentul posterior a fost lărgit pentru a crea un spaţiu mai mare între roţi şi respectiv un volum mai mare în compartimentul de încărcare.

Renault Kangoo Z.E. Concept este în mod evident un electromobil, însă caracteristici tehnice nu au fost dezvăluite deocamdată. Împreună cu acestea, experţii de la Design Renault în colaborare cu KEIM Cycles au realizat şi o bicicletă electrică în mare parte din lemn, pentru a asista showcar-ul.

Un actor emblematic în segmentul vehiculelor comerciale timp de 120 de ani, grupul Renault a stabilit un nou record de vânzări la nivel mondial în 2018 cu 619.229 de unităţi. Renault rămâne lider pe piața vehiculelor utilitare din Europa, păstrând acest rezultat din 1998, și își consolidează pozițiile în America Latină și zona Asia-Pacific. Odată cu lansarea Master Z.E. și datorită bestseller-ului Kangoo Z.E., Renault este pionier și lider în Europa pe segmentul vehiculului utilitar electric (46,2% din cota de piață).

Grupul Renault își reafirmă dorința de a deveni lider mondial în domeniul LCV-urilor datorită Alianței cu Renault -Nissan-Mitsubishi, care vizează mai mult de 2,5 milioane de unități vândute până în 2022. Pentru a-și susține expansiunea internațională, Renault lansează primul Master în Coreea, un Kangoo adaptat pieței sud-americane și Duster Oroch în Argentina și Columbia. În China, grupul Renault se bazează pe RBJAC (Renault Brilliance Jinbei Automotive Company) pentru a susţine fabricarea și vânzarea a șapte vehicule comerciale în China, inclusiv trei modele electrice până în 2022.

GALERIE FOTO:

Cmentariile sunt închise