(video) Premieră: Noua, a doua generaţie Infiniti QX60
Peste ocean a debutat în premieră mondială noua generaţie, a doua, a modelului Infiniti QX60, poate cel mai popular SUV şi produs din gama mărcii. Anul trecut, de exemplu, din cele circa 80.000 de maşini vândute în total doar în America, mai mult de o pătrime din număr a constituit cota modelului menţionat.
Caracteristici cheie:
- Continuă să fie un SUV cu trei rânduri de scaune şi a fost făcut pe baza prototipului QX60 Monograph din 2020.
- Designul i-a fost conceput în conformitate cu doleanţele clienţilor, fiind acum unul mai solid, clasic. Compania compară noua filozofie stilistică cu origami, kimono și alte atribute ale culturii japoneze, dar mesajul principal e minimalismul și respingerea deciziilor pretențioase.
- Este primul Infiniti care poate fi vopsit în două culori la exterior, negrul fiind ales pentru partea superioară. Un acoperiş panoramic din sticlă este oferit în echipare de bază.
- Măsoară modelul 5.034 x 2.184 (cu oglinzi) x 1.770 x 2.900 mm în lungime, lăţime, înălţime şi ampatament. A devenit mai scurt cu 61 mm, puţin mai lat, mai înalt cu 28 mm, în timp ce ampatamentul a rămas neschimbat.
- Ecartamentele au fost extinse cu 30 mm, până la 1.699 mm. Garda la sol a crescut cu 5 mm, până la 170 mm. Jantele pot măsura până la 20 de inci în diametru, iar coeficientul aerodinamic a fost redus de la 0.33 la 0.32 Cx.
- Înălţimea adăugată a fost utilizată pentru a modifica geometria poziţionării scaunelor din rândurile doi şi trei, oferind pasagerilor mai mult spaţiu pentru picioare. Pe al doilea rând poate exista o banchetă cu trei locuri sau două scaune individuale cu o consolă masivă între ele.
- Al treilea rând de scaune este încă pentru doar doi pasageri, deși modelul-rudă Nissan Pathfinder poate găzdui acolo trei oameni. În schimb, ocupanţii vor profita de locuri mai spaţioase pe lăţime, iar proprietarii de ancorele ISOFIX disponibile.
- Volumul portbagajului după al treilea rând de scaune a scăzut de la 450 la 411 litri în conformitate cu metoda americană de măsurare EPA, iar cu ambele rânduri de scaune rabatate – de la 2.146 la 2.135 de litri. Dar în configurația intermediară cu cinci locuri volumul, dimpotrivă, a devenit mai mare – 1.178 în loc de 1.138 litri – plus 54 în loc de 33 litri sub podea.
- Bordul premium al modelului dispune de o arhitectură nouă şi este decorat cu materiale de calitate, inclusiv piele şi plastic soft touch. Standard se oferă un sistem multimedia InTouch, operabil pe un ecran de 12.3 inci, care suportă Android Auto şi Apple CarPlay wireless. Mai jos este instalat un panou de control a climatizării, în mare parte comenzile fiind tactile, cu feedback haptic, deşi nişte elemente de control rotative au fost păstrate la îndemână.
- În spatele noului volan multifuncţional, cu padele pentru comutarea manuală a treptelor cutiei de viteze, se află standard un panou de bord cu ceasuri analogice şi un monitor color între ele. Opţional se poate opta pentru un cockpit digital cu un ecran de 12.3 inci, alături de un head-up display cu proiecţie pe o suprafaţă de 10.8 inci.
- Printre altele se mai anunţă despre: o izolare fonică mult mai bună; oferirea a până la şapte porturi USB, împrăștiate prin habitaclu (există pe fiecare rând de scaune); instalarea unui opţional sistem audio Bose, unui sistem de climatizare automată pe trei zone sau a unei oglinzi retrovizoare digitale care transmite imaginile de pe o cameră video din spate, etc.
- Apropo, în noua echipare de top Autograph, se oferă scaune acoperite cu piele semi-anilină scumpă, aplicaţii din lemn natural şi masaj cu trei programe pentru scaunele frontale, etc.
- Evident că, fiind o maşină de ultimă generaţie, dispune de cele mai noi şi populare sisteme de asistenţă. Un exemplu este sistemul ProPilot Assist, un cruise control adaptiv cu funcţie de menţinere în bandă. Sistemul electronic poate opri mașina și îi poate relua automat mișcarea dacă oprirea durează mai mult de 30 de secunde. Și, de asemenea, folosește navigaţia pentru a stabili preliminar viteza de abordare a virajelor sau pentru a corespunde limitelor de viteză.
- Sub capotă (în SUA) a rămas un V6 natural aspirat din aluminiu, cu volum de 3.5 litri şi cu sistem de injecţie directă a benzinei, care produce 299 CP şi 366 Nm de cuplu. Marea noutate este însă folosirea unei cutii de viteze automate în nouă trepte în locul unii variator, ca şi în cazul lui Nissan Pathfinder, însă pentru Infiniti se folosesc suporturi active care amortizează vibrațiile.
- Schimbarea cutiei de viteze a făcut posibilă creșterea imediată a greutății admise a remorcii tractate cu 20%, până la 2.7 tone! În plus, există acum cinci moduri de conducere electronice Există cinci moduri electronice de conducere – Standard, Eco, Sport, Snow şi Personal.
- La capitolul şasiu, configuraţia suspensiei cu arcuri nu s-a schimbat (McPherson pe faţă, multi-link pe spate), însă discurile mecanismelor de frânare au devenit mai mari de jur-împrejur.
- Standard se va oferi modelul cu tracţiune faţă şi opţional cu AWD. În ultimul caz se menţionează despre utilizarea unui nou ambreiaj care conectează puntea din spate şi care funcţionează mult mai repede.
A doua generație Infiniti QX60 va fi disponibilă pe piața americană spre sfârșitul anului curent. Preţul de start urmează a fi anunţat.
[embeddoc url=”https://autoblog.md/media/2021/06/2021-06-23-Specifications-EN-2022-INFINITI-QX60-NA.pdf”]
Cmentariile sunt închise