(video) Premieră: Noua marcă auto Yangwang şi prototipurile primelor sale maşini
O nouă marcă auto în portofoliul celor de la BYD! Deşi are în palmares brandul de maşini premium Denza, creat în colaborare cu fostul concern Daimler (care deţine 10% din acţiuni), unu nou şi mai prestigios a apărut acum în ierarhie.
Cu forţele proprii, chinezii introduc Yangwang! Este destinat mașinilor cu adevărat scumpe și avansate, unele care nu vor costa mai puţin de un milion de yuani, adică 145-150 de mii de dolari!
Debutul Yangwang a fost marcat cu prototipurile pre-serie a două maşini, evident că electrice. SUV-ul numit U8 este un fel de răspuns pentru EQG-ul celor de la Mercedes-Benz. Are la bază o platformă electrică numită e4, care este numită prima arhitectură de producţie din China cu patru motoare electrice. Cele patru agregate sunt instalate nu în roţi, ci separat, iar tracțiunea este transmisă roților prin cutii de viteze și arbori de transmisie.
Cu toate acestea, fiecare propulsor are un sistem de control individual, ceea ce deschide cele mai largi posibilități în distribuția tracțiunii – atât pe asfalt, cât și în off-road. De exemplu, SUV-ul se poate întoarce pe loc, la 360 de grade, ca un tanc. Iar pe carosabil, electronica poate compensa pierderea de presiune a anvelopelor pentru a menține o linie dreaptă fără abateri.
Sistemul e4 include motoare electrice cu o putere de vârf de 300-330 CP, deşi numărul total declarat este de 1.100 de cai. Cuplul generat de fiecare variază între 320 şi 420 Nm. Rotorul fiecărui agregat este capabil să se rotească cu până la 20.500 rpm. Toate beneficiază de protecţie IP68 pentru ca să nu le fie frică de apă.
Iar datorită unui sistem avansat de recuperare şi control a tracţiunii, automobilul poate fi condus fără acţionarea pedalei de frână şi a mecanismelor de frânare propriu-zise (care există la bord pentru intervenții mai rapide şi eficiente). Însă chiar şi aşa, sistemul de recuperare a energiei este capabil de unul singur să oprească o maşină a mărcii de la 100 km/h în doar 40 de metri! Pentru comparație, frânele supercarurilor moderne oferă o distanță de oprire de 32-33 de metri.
În ceea ce privește vehiculele electrice Yangwang în sine, la această primă prezentare, cei de la BYD nu au fost generoşi în detalii şi nici nu le prezintă designul interior. Apropo, aceste două modele au fost desenate de germanul Wolfgang Egger, care a lucrat anterior pentru Audi, dar s-a mutat la BYD în 2016 și a dezvoltat identitatea corporativă actuală a mărcii.
SUV-ul Yangwang U8 are un șasiu tip cadru, cu suspensie pneumatică independentă, roţi directoare spate ce asigură un mod “crab” și un ampatament de 3.050 mm. Asemănarea cu noul Defender poate fi urmărită nu numai în formele și proporțiile caroseriei, ci şi în dimensiuni. Lungimea modelului chinezesc este de 5.3 metri, iar lățimea depășește 2.0 metri. Are anvelope de mărimi 275/60 R20 şi va putea propune o acceleraţie 0-100 km/h în mai puţin de 4.0 secunde.
Pe lângă o versiune pur electrică, va exista şi una hibridă în care motorul pe benzină va funcționa exclusiv ca generator de energie pentru reîncărcarea bateriei.
Iar despre Yangwang U9 sunt și mai puține informații. Este un hypercar electric bazat pe aceeaşi unitate de propulsie cu patru motoare. Promite să ofere un timp de acceleraţie 0-100 km/h de aproximativ 2.0 secunde. Singura caracteristică comună în designul ambelor modele este structura cu matrici ale blocurilor optice. Alte detalii vor urma.
Deocamdată Yangwang va activa în China şi tot acolo va fi formată o rețea separată de dealeri. SUV-ul U8 se aşteaptă să fie pus în vânzare din această vară.
GALERIE FOTO:
Cmentariile sunt închise