(video) Premieră: Noul BRABUS G V12 900 – un monstru făcut pe baza noului G-Class

Atelierul BRABUS are la Salonul Auto de la Geneva un stand plin de proiecte proaspete, însă doar trei sunt absolut noi şi despre care încă nu v-am spus. Să începem cu primul – noul G V12 900 – o ediţie limitată la 10 exemplare de SUV-uri cu 900 de CP sub capotă!

Nemţii din Bottrop ţin să-l numească noul, cel mai puternic off-roader cu motor cu 12 cilindri sub capotă, după ce în 2004 la Salonul Auto de la Geneva a arătat lumii primul G-Class cu V12 “implantat”!

BRABUS spune că pentru acest proiect a luat motorul care de regulă trebuie să se afle pe un Mercedes-Benz S 600 L şi care produce 530 de CP. După o serie de manipulări, inclusiv schimb de biele, instalare a unor pistoane forjate în cilindri cu diametru lărgit, a unui arbore cotit custom cu cursă mai lungă, a unor noi turbo compresoare, a unor galerii de evacuare modificate, a unui modul de admisie nou cu o cutie de aer specială şi noi filtre, a modificării unităţii electronice de control cu setări speciale pentru aprindere, injecţie şi presiune, printre altele, agregatul a devenit de nerecunoscut.

Modificările au dus şi la mărirea volumului de la 6.0 la 6.3 litri, iar gazele de eşapament sunt evacuate printr-un sistem din oţel inoxidabil cu supape active şi cu nişte downpipes-uri cu un diametru de 80 de milimetri, pe lângă nişte catalizatori metalici cu flux liber. Eşapamentul are două regimuri de funcţionare: Sport şi Coming Home, iar maşina de la Salonul Auto de la Frankfurt va avea terminaţii negre cromate.

Rezultatul tuturor celor spuse este un motor V12 biturbo care produce 900 de CP la 5.500 rpm şi 1.500 Nm la 4.200 rpm, deşi cuplul este limitat electronic la 1.200 de Nm din motive de siguranţă. Puterea este transmisă spre toate cele patru roţi prin intermediul unei cutii de viteze automate cu nouă trepte şi cu padele noi BRABUS RACE în spatele volanului.

Dinamica maşinii care a devenit mai grea cu 100 de kg (2.660) constituie acum 3.8 secunde (-0.7 secunde) în termeni de acceleraţie 0-100 km/h şi 280 km/h (+60) viteză maximă limitată, deşi vitezometrul indică maxim 300 de km/h (comparativ cu G 63 AMG).

Noul G V12 900 este dotat la exterior cu pachetul WIDESTAR. Acest lucru înseamnă că lăţimea SUV-ului creşte cu 10 cm, iar sub aripi se face destul loc pentru a adăposti jante forjate de 23 şi chiar de 24 de inci! Pe modelul de la Frankfurt debutează în premieră un nou model de 24 de inci numit BRABUS Monoblock Z “PLATINUM EDITION” în anvelope 295/30 R 24 pe faţă şi 355/25 R 24 pe spate. Alternativ va putea fi comandat cu jante BRABUS Monoblock Y “PLATINUM EDITION“ de 23 de inci.

Drept o combinaţie perfectă pentru a asigura un confort al deplasărilor pe astfel de roţi, BRABUS a ales să instaleze o suspensie adaptivă Ride Control. Aceasta este conectată la sistemul DYNAMIC SELECT cu setări şi pentru alte părţi componente responsabile de propulsie, şi de asemenea poate fi ajustată pentru a regla garda la sol.

Pachetul WIDESTAR mai include şi o serie de părţi din fibră de carbon cu textură naturală expusă la vedere, LED-uri pentru iluminare suplimentară a pragurilor şi la deschiderea uşilor, de exemplu, dar şi elemente vopsite în culoarea caroseriei (care de regulă sunt cromate). De asemenea, cu un BRABUS Branding Package se poate instala o grilă cu logo iluminat şi alte insigne care vor spune tuturor ce fel de maşină este aceasta.

Înainte de a vedea interiorul, BRABUS ne spune că a modificat portierele posterioare pentru a putea fi deschise până la aproximativ 90 de grade, soluţie care facilitează accesul chiar şi pasagerilor de statură mare. Se păşeşte la interior şi peste nişte praguri iluminate în 64 de culori cu logourile atelierului.

Practic întreg habitaclul este tapiţat cu piele naturală fină în două culori, în combinaţie cu inserţii din fibră de carbon şi aluminiu. Tavanul este acoperit integral cu Alcantara şi tot pe el se găseşte un panou cu trei ceasuri analogice de indicare a vitezei, temperaturii de afară şi a timpului.

Opţiunile de personalizare estetică sunt infinite, însă preţul de start anunţat pentru fiecare din aceste 10 exemplare este de 605.055 euro fără TVA!

GALERIE FOTO:

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://pps.iainlangsa.ac.id/ https://jdih.sumbawakab.go.id/