(video) Premieră: Noul Infiniti QX50 introduce în serie primul motor cu raport de compresie variabil

Compania japoneză Infiniti, brandul premium al celor de la Nissan, a prezentat noua generaţie a crossover-ului Infiniti QX50. Debutul public al noului model va avea loc peste câteva zile în cadrul Salonului Auto de la Los Angeles.

Deocamdată producătorul s-a limitat în fotografii şi informaţii, urmând ca altele mai detaliate să le dezvăluie mai târziu.

Varianta de serie a crossover-ului de lux Infiniti QX50 imită practic în totalitate formele conceptului prezentat chiar în acest an, în cadrul Salonului Auto de la Detroit. Singurele deosebiri semnificative se remarcă doar prin nişte blocuri optice cu tehnologii actuale de iluminat, mai puţine inserţii cromate şi un kit exterior aerodinamic revizuit.

De asemenea, la fel ca şi conceptul, modelul de serie are inserţii de protecţie suplimentare de jur împrejurul caroseriei, iar în jurul tuturor geamurilor posterioare există o bandă cromată stilată.

Dimensiunile noului Infiniti QX50 sunt următoarele: lungime – 4.693 mm, lăţime (fără oglinzi retrovizoare) – 1.903 mm, înălţime – 1.679 mm. Ampatamentul măsoară 2.800 de mm, în timp ce garda la sol este de 218 mm.

Volumul portbagajului a crescut până la tocmai 895 de litri, iar cifra poate creşte până la 1.699 de litri dacă este rabatată bancheta din spate.

Aflăm că modelul din gama anului 2019, noul QX50 este construit pe o platformă absolut nouă, care are o configurație bazată pe un motor poziţionat frontal şi un sistem de tracţiune pe puntea din față.

Totodată, în noul QX50 se foloseşte pentru prima dată în industria constructoare de maşini oțelul de înaltă rezistență SHF (Super High Formability) de 980 MPa, consolidând în continuare platforma complet nouă. Materialul de înaltă rezistență poate fi turnat în forme fără precedent, economisind fin greutate și reprezentând o îmbunătățire a rigidității torsionale cu 23% față de predecesorul său.

Sub capotă, noul Infiniti QX50 va avea un motor cu patru cilindri şi un volum de 2.0 litri, numit VC-Turbo. Potrivit informaţiilor, acesta introduce tehnologia care oferă un raport de compresie variabil, o premieră pe un motor de serie.

Particularitatea noului motor, denumit oficial VC-T (acronimul construcției Variable Compression-Turbocharged), este faptul că raportul de compresie a amestecului carburant-aer în cilindri este variabil (se poate situa între 8:1 atunci când șoferul cere performanță și 14:1 atunci când e nevoie de eficiență maximă), acesta oferind practic un propulsor cu mai multe „personalități” în funcție de circumstanțe.

Vezi mai multe: (foto) Nissan spune că a creat un propulsor revoluţionar, un „killer” al motoarelor diesel

https://youtu.be/MB_r8jRJYXs

Propulsorul generează 272 de CP şi un cuplu maxim de 380 Nm, care, cuplat la o transmisie CVT, asigură o acceleraţie de la 0-100 de km/h în 6.7 secunde pentru maşina cu tracţiune faţă şi 6.3 secunde pentru maşina cu tracţiune integrală. Viteza maximă ajunge la 230 de km/h.

Infiniti spune că datorită noii tehnologii, varianta nouă a QX50 cu tracţiune faţă asigură un consum mai redus de carburant, cu până la 35% mai puţin decât înregistra predecesorul său cu un motor V6. Economia de benzină este şi cu 30% mai mare pe modelul cu tracţiune integrală.

Modelul QX50 oferă, de asemenea, o serie de tehnologii noi de asistență a șoferului, utilizând sistemul ProPilot Assist dezvoltat de compania-mamă Nissan. Acest lucru poate face ca sistemele electronice să preia controlul acceleratorului, frânelelor și a direcției de menținere a mașinii în siguranță pe o banda de autostradă.

Infiniti declară că nu a echipat autovehiculul cu un sistem avansat de condus autonom, asta deoarece clienții săi “și-au declarat dorința de a rămâne un element cheie în condusul unei maşini”.

Mai multe detalii despre noul Infiniti QX50, dar şi cum arată la interior, urmează să aflăm în curând. Staţi aproape!

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://jdih.sumbawakab.go.id/ https://perpus.pn-wates.go.id/ https://siat.unpad.ac.id/eoffice2020/uploads/