(video) McLaren anunţă noul supercar Artura

(update 23.11.2020) Nou-nouț din toate punctele de vedere, Artura marchează începutul unei noi ere pentru compania britanică şi reprezintă denumirea primului supercar hibrid de serie de înaltă performanță. Numele-i a fost dezvăluit în premieră astăzi.

Fiecare element al Artura este nou – de la arhitectura platformei și fiecare parte a grupului motopropulsor hibrid de înaltă performanță, până la corpul exterior, interior şi interfaţa de utilizator.

Noul Artura marchează debutul unui nou motor compact pe benzină, un V6 twin-turbo, proiectat să se combine cu un motor electric într-un nou grup motopropulsor care păstrează beneficiile de performanță ale motoarelor V8 de capacitate mai mare de la McLaren și are atracția suplimentară a răspunsului sporit al cuplului la viteze reduse ale motorului pentru a oferi accelerații uimitoare. Artura poate rula, de asemenea, numai cu energie electrică pentru călătoriile urbane de zi cu zi, fără emisii.

Modelul urmează a fi dezvăluit peste câteva săptămâni, cel mai probabil imediat după Revelion, iar pe piaţă va ajunge în prima jumătate a lui 2021.


(07.10.2020) Primul supercar HPH de la McLaren a intrat în ultima fază de teste

Primul supercar de serie HPH (High-Performance Hybrid) de la McLaren Automotive a intrat în etapele finale ale dezvoltării sale și a programelor de testare, care includ acum rularea pe drumurile publice.

Programat pentru lansare în prima jumătate a anului 2021, noul automobil va deschide o nouă eră de electrificare pentru McLaren, după încheierea producției de maşini din familia Sports Series.

Deocamdată fără vreo denumire-i făcută publică, noul supercar va fi primul McLaren construit pe o nouă structură din fibră de carbon, botezată McLaren Carbon Lightweight Architecture (MCLA). Optimizată pentru propulsoarele hibride de înaltă performanță și tehnologiile de conducere de ultimă generație, arhitectura ridică tehnologiile de pionierat ale McLaren la noi culmi, exploatând avantajul companiei în ingineria super-ușoară – un beneficiu care își are rădăcinile în originile motorsportului.

Proiectat, dezvoltat și produs în Marea Britanie la McLaren Composites Technology Centre (MCTC) în regiunea Sheffield, noua structură flexibilă va sta la baza următoarei generații de maşini hibride ale mărcii, care vor veni pe piață în următorii ani.

Grupul motopropulsor hibrid de pe noua maşină, care dispune de un motor cu combustie internă V6 nou, oferă niveluri uimitoare de performanță și o experiență unică de conducere intensă. Mai mult, modelul va putea oferi o autonomie pe o rază medie de acţiune pentru conducere pur electrică!

“Acest supercar McLaren nou-nouț este distilarea a tot ceea ce am făcut până în prezent; tot ceea ce am învățat și realizat. Acesta este un nou tip de McLaren pentru o nouă eră, o mașină extraordinară pentru șoferi, care oferă performanțe superioare, precum și o autonomie electrică capabilă să acopere majoritatea călătoriilor urbane. Vedem acest nou McLaren ca pe o adevărată super mașină de “generație următoare” și abia așteptăm să o arătăm clienților.

Pentru noi, greutatea redusă şi tehnologia hibridă de înaltă performanţă merg mână în mână pentru a obține rezultate dinamice mai bune, precum și vehicule mai eficiente. Experienţa noastră în compoziții ușoare și fabricarea fibrelor de carbon, combinată cu experiența noastră în tehnologii de ultimă generație și sisteme de propulsie hibride de înaltă performanță, ne face plasați ideal pentru a oferi niveluri necompromise de conducere, care până acum au fost pur și simplu de neatins”, a declarat Mike Flewitt, CEO al McLaren Automotive.

Marca auto britanică mai menţionează în context că noul produs va sta în gamă între noul GT și modelul 720S. Totodată, familia Sport Series va înceta să mai existe de la sfârşitul acestui an, după ce a fost introdusă în 2015 odată cu lansarea lui 570S, ultimul model care mai face parte din aceasta fiind McLaren 620R.

Iată cum va arăta modelul în baza imaginilor de patentă:

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://jdih.sumbawakab.go.id/ https://perpus.pn-wates.go.id/ https://siat.unpad.ac.id/eoffice2020/uploads/