(video) Premieră: Noul Zeekr X – primul model pregătit pentru ofensiva europeană

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Tânărul brand Zeekr de sub aripa gigantului Geely îşi prezintă al treilea model din gamă. Se numeşte simplu – X. Deşi China va fi prima piață pentru acesta, la sfârșitul lui 2023 anume acest crossover va deveni pionierul mărcii în Europa.

Caracteristici cheie:

  • Zeekr X este coleg de clasă cu BMW X1 și Volvo XC40, la capitolul dimensiuni. Măsoară 4.450 x 1.836 x 1.572 x 2.750 mm în lungime, lăţime, înălţime şi ampatament. Jantele de bază măsoară 19 inchi.
  • Compania declară cu voce tare că studioul de design suedez a jucat un rol principal în dezvoltare, iar echipa designerului-șef Stefan Sielaff, care a venit la Geely de la Bentley, a făcut tot ce a putut!
  • Zeekr X se remarcă prin designul său neobișnuit și o serie de soluții atipice. De exemplu, ușile fără cadru la geamuri sunt lipsite de mânere, rolul lor fiind luat de nişte mici butoane găsite pe montanţi, la apăsarea cărora are loc o comandă electrică.
  • Luminile de zi îi sunt în formă de H, fiecare integrând câte 41 de LED-uri. Farurile principale sunt de tip Matrix LED şi au fost aranjate la un nivel inferior. Oglinzile laterale retrovizoare au un design fără cadru, iar capacul portului de încărcare este interesant camuflat. Încă o caracteristică interesantă: hayonul are două panouri de sticlă, unul dintre care este orizontal şi este de fapt o continuare a acoperișului.
  • Există multe soluții interesante în cabină. De exemplu, priviţi ce design original şi deloc ieftin au comenzile de acţionare a geamurilor electrice sau aceleaşi cârlige pe care se pot atârna haine. Iese în evidenţă şi o husă pentru ochelari, situată deasupra capului șoferului, fiind confecționată dintr-un material catifelat.
  • Monitorul central al sistemului media măsoară 14.6 inchi şi interesant este că poate fi mutat de-a lungul planşei de bord pe o şină, astfel încât poate fi dus în faţa pasagerului pentru ca el să-l poată utiliza în mod individual! În fața șoferului se află un monitor compact și un head-up display.
  • Pentru controlul cutiei de viteze există un levier în partea dreaptă a volanului. Planşa de bord şi consola centrală aproape că nu conţine comenzi fizice. Interesant este că Zeekr X va fi oferit atât în ​​configurație cu cinci locuri, cât și cu patru locuri! Totuşi, în locul unor scaune individuale pe al doilea rând se va găsi o banchetă cu o parte centrală rigidă și două centuri de siguranță.
  • Noul Zeekr X este construit pe baza platformei modulare SEA (Sustainable Experience Architecture). Suspensia, în cazul acestui model, este formată doar din arcuri obișnuite. Nu există încă date despre bateriile disponibile, însă autonomia maximală declarată este de 560 km.
  • Versiunea de bază are tracțiune spate asigurată de un motor electric cu 272 CP. Un astfel de crossover are 1.840 kg în greutate şi poate accelera până la 185 km/h. Versiunea cu tracțiune integrală (1.945 kg) are un motor suplimentar pe puntea din faţă (156 CP) pentru un total de 428 CP. Maşina cu AWD atinge maximum 190 km/h şi este capabilă de 0-100 km/h în mai puţin de 4.0 secunde!

Primul debut public al modelului va avea loc în aprilie la Salonul Auto de la Shanghai. Prețurile vor fi și ele anunţate acolo. Zeekr X va fi, desigur, produs în China, inclusiv pentru export.

GALERIE FOTO:

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://jdih.sumbawakab.go.id/ https://perpus.pn-wates.go.id/ https://siat.unpad.ac.id/eoffice2020/uploads/