(video) Premieră: VW prezintă noul T-Roc Cabriolet la început de toamnă, dar îl va lansa la primăvară

Dacă VW are bani în plus, de ce să nu încerce? Poate cunoaşteţi cu ce s-a încheiat “experimentele anterioare” în acest format, sub forma unor modele ca Nissan Murano CrossCabriolet şi Range Rover Evoque Convertible – au rămas fără moştenitori pentru că erau nişte maşini care nu aduceau un profit.

Și totuși, cei de la Volkswagen privesc optimist şi au acceptat riscurile, prezentând un model pe care l-au anunţat din timp: T-Roc Cabriolet!

Transformând un crossover cu formă de hatchback şi cu cinci uși într-o decapotabilă cu doar două uși, dezvoltatorii au fost nevoiţi să redeseneze serios pe hârtie noul T-Roc Cabriolet înainte ca să-l facă în realitate.

De la sine este clar că o astfel de maşină are o podea, dar şi o ramă ranforsată a parbrizului pentru a corespunde cerinţelor elementare de siguranţă, dar aflaţi că pentru a găzdui atât două rânduri de scaune, cât şi un spaţiu de depozitare a acoperişului moale, modelului i-a fost mărit ecartamentul cu 40 de mm (de la 2.590 la 2.630 mm).

Respectiv în lungime are 4.268 în loc de 4.234 mm ai unui T-Roc obişnuit, iar înălţimea a fost redusă cu 51 de mm, până la 1.522 mm.

Acoperișul moale cu patru secțiuni transversale intermediare este proiectat astfel încât secțiunea frontală pliată să acopere complet întreaga structură, fără a fi nevoia de a mai fi instalată o husă sau un capac suplimentar sub care să stea când este dat jos.

Mecanismele acţionate electro hidraulic pot monta sau scoate acoperişul în doar nouă secunde, inclusiv din mers până la 30 de km/h, prin apăsarea unui buton de pe tunelul central sau de la distanţă cu ajutorul cheii.

Partea frontală a cabinei este identică cu cea a modelului T-Roc original, iar scaunele șoferului și pasagerului din dreapta sa sunt instalate la o înălţime de 599 mm de asfalt. Locurile de pe al doilea rând stau mai sus – la 616 mm.

Cum este normal să aibă o maşină decapotabilă modernă, în spatele celui de-al doilea rând de scaune există un arc de securitate prin care îşi pot face apariţia într-o fracțiune de secundă două bare metalice în cazul unui accident cu răsturnare.

Noul T-Roc Cabriolet are şi un portbagaj. Deşi măsoară 284 de litri (445 pe un T-Roc normal), are un capac ce îl acoperă şi este separat de compartimentul de depozitare al acoperişului.

Noul Volkswagen T-Roc Cabriolet va fi oferit pe piaţă cu doar două motoare turbo pe benzină. Primul este un TSI de un litru, cu trei cilindri şi 115 CP, iar al doilea este un TSI de 1.5 litri, cu patru cilindri şi 150 CP. Standard ambele sunt cuplate la o cutie de viteze manuală în şase trepte, iar opţional un DSG cu şapte rapoarte poate fi comandat pentru maşina cu cel mai puternic propulsor. Despre prezenţa unui sistem de tracţiune integrală nu se menţionează nimic, deşi T-Roc-ul original dispune de unul.

Din start pentru noul model se oferă un pachet R-Line cu exterior în stil sport, un set de jante de 19 inci (17 inci sunt standard) şi scaune cu tapiţerie în relief. Printre opţiuni se numără un cârlig de remorcare sau un sistem audio Beats cu 12 difuzoare şi o putere de 400 W.

Apropo, T-Roc mai poate fi dotat opţional cu noul sistem multimedia MIB3 care vine împreună cu un eSIM pentru conectivitate permanentă. Acesta este operabil pe un ecran tactil de 8 inci, iar dacă se comandă şi un panou de bord digital Active Info Display cu un ecran de 11.7 inci, şoferul se va bucura de un Digital Cockpit în toată măsura.

Noul T-Roc Cabriolet va fi prezentat în luna septembrie la Salonul Auto de la Frankfurt, deşi vânzările sunt programate să înceapă abia din primăvara anului 2020. Producţia va avea loc la uzina germană Karmann unde se vor investi 80.000.000 de euro. Modelul va fi singura decapotabilă a mărcii deoarece producţia modelelor fără acoperiş Golf şi EOS a încetat în anii 2015-2016, iar din iulie 2019 nici Beetle nu se mai face.

Vezi şi: (video) Premieră mondială: Noul VW T-Roc R – cu 300 de CP şi eşapament de la Akrapovic

GALERIE FOTO:

Cmentariile sunt închise

slot gacor https://dapurberita.tubaba.go.id/kontak/