(video) Project Phoenix este un Audi RS6+ unic şi pregătit special de ABT pentru Jon Olsson
Una dintre cele mai renumite mașini ale celebrului schior suedez Jon Olsson a fost un Audi RS6 Avant cu 950 de CP, făcut în stilul unor maşini de curse din seria DTM. Cu părere de râu, în 2015, maşina în valoare de o jumătate de milion de dolari a fost furată și incendiată de nişte răufăcători şi aşa a dispărut o adevărată bijuterie unică.
Pentru că producţia modelului din generaţie actuală se încheie prin ediţia limitată RS 6 Avant Performance Nogaro Edition, Jon Olsson a decis să-şi cumpere ca un semn de aducere aminte încă un exemplar şi l-a dat băieţilor de la atelierul german ABT să-l modifice. Rezultatul a fost numit Project Phoenix, după o pasăre din mitologia greacă care renaşte după ce moare.
Automobilul a fost preparat după reţeta oferită pentru ABT Audi RS6+. Motorul V8 bi-turbo de 4.0 litri volum produce spre deosebire de cel standard 705 CP şi 880 Nm. Agregatul este conectat la un eşapament din oţel inoxidabil şi cu un catalizator sportiv, care emite un sunet deosebit de plăcut şi în acelaşi timp agresiv.
Printre alte noutăţi se numără un kit exterior aerodinamic modificat, cu numeroase inserţii din carbon şi elemente aerodinamice noi. Caroseria maşinii este bi-coloră, despărţită de o linie roşie şi colantată pe ambele părţi cu diverse forme şi inscripţii. S-a intervenit şi la interior cu mai multe elemente decorative şi logouri ale atelierului.
Se mai remarcă şi anvelopele Michelin pe care au fost ataşate nişte stickere de culoare roşie şi albă, care creează un efect special vizual la rotaţie.
Vezi şi: (foto/video) Jon Olsson îşi arată noua sa maşină – un Rolls-Royce Wraith cu 810 CP
Cmentariile sunt închise