(video) Reţinut pentru furt. Ocupaţia unui tânăr din Chişinău pe timp de pandemie l-a putea duce după gratii

Un locuitor a capitalei, în vârstă de 22 ani, a fost reţinut de către ofiţerii de investigaţie a Inspectoratului de Poliţie al sectorului Botanica din cadrul Direcţiei de Poliţie a mun. Chişinău, fiind bănuit de comiterea unui furt din automobil și de accesorii. Anterior individul a mai fost documentat de către poliţişti pentru huliganism.

Potrivit informaţiilor constatate în cadrul acţiunilor de urmărire penală şi investigaţii, poliţiştii au stabilit că acesta ar fi pătruns în automobilul de model Mercedes, parcat pe bd. Dacia, prin deteriorarea geamului, de unde a sustras bunuri materiale și următoarele accesorii: bara de protecție din față, aripa stângă din față, casetofon. Astfel, proprietarului în vârstă de 52 de ani, i-a fost cauzat un prejudiciu în sumă de 13.400 lei.

Totodată polițiștii au stabilit că individul şi-a instalat accesoriile sustrase pe automobilul personal!

În cadrul audierilor bănuitul şi-ar fi recunoscut vinovăţia partial. El este cercetat penal pentru furt şi riscă o pedeapsă cu amendă în mărime de la 32.500 lei la 67.500 lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau închisoare de până la 4 ani.

Totodată, polițiștii au demarat activități de investigaţii în acest sens, privind complicitatea lui și în alte cazuri analogice săvârşite pe teritoriul capitalei.

Preluarea articolelor de pe www.autoblog.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației, iar în cazul portalurilor informaționale trebuie indicat și linkul direct (ACTIV) la sursă în lead. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu redacţia AutoBlog.MD. Materialele de pe www.autoblog.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Vezi şi:

https://autoblog.md/foto-in-romania-covid-19-a-adus-acasa-magicienii-din-turneu-posesorii-de-automobile-trebuie-sa-aiba-grija/

(foto) Încă o victimă! Unde a avut loc de această dată “răpirea” catalizatorului unei Toyota Prius

https://autoblog.md/imaginea-zilei-vezi-ce-facut-soferul-unei-dacia-din-chisinau-pentru-ca-sa-si-protejeze-masina-de-furt/

(video) Situaţia ciudată a unui şofer din Chişinău după ce maşina i-a fost spartă. Hoţul umbla după piese de Prius cu un Prius

Cmentariile sunt închise