in ,

(video) Să se simtă cine e Boss! Cu ce maşini au venit Putin şi Zelenski la reuniunea în formatul Normandia

Acum câteva ore, preşedinţii Federaţiei Ruse şi Ucrainei, Vladimir Putin şi Volodimir Zelenski, au stabilit, de comun acord cu omologul din Franţa, Emmanuel Macron, şi cu Angela Merkel, cancelarul Germaniei, implementarea unui armistiţiu complet în regiunile separatiste ucrainene şi, eventual, acordarea unui statut special. Discuţiile şi găsirea de soluţii au avut loc în cadrul Summit-ului în formatul Normandia, desfăşurat luni seară la Palatul Elysée din Paris.

Lăsând politica la o parte şi interesându-ne de maşini, am căutat să aflăm cu ce modele au ales să vină liderii de state la această întâlnire comună. Răspunsul îl puteţi vedea în cele ce urmează.

https://www.youtube.com/watch?v=5QHNtYAclCc

Automobilul lui Emmanuel Macron, fiind partea care a întâmpinat oaspeţii, nu a fost arătat, dar în schimb în camerele video au apărut alte trei care i-au transportat pe preşedinţi. Prima a ajuns Angela Merkel într-un Mercedes-Benz S-Class blindat, non-Maybach, dar cu ampatament alungit. Merkel a fost singurul oficial de rang înalt care a fost adusă până practic la uşa palatului.

Al doilea a venit preşedintele statului vecin Volodimir Zelenski şi acesta a optat pentru o maşină din oficiu, un monovolum premium non-blindat oferit de gazdă, de model Renault Espace pre-facelift.

https://www.youtube.com/watch?v=uh_gwrFVPGk

Într-un final la faţa locului a venit şi Vladimir Putin cu a sa mândrie naţională – o limuzină blindată AURUS Senat. Evident a ajuns în Franţa bine echipat, coloana oficială fiind compusă din două exemplare ale limuzinei de peste şase tone şi minim un monovolum blindat AURUS Arsenal.

https://www.youtube.com/watch?v=kIKEAfUMlF4

https://www.youtube.com/watch?v=OzoYCpS8GlM

Vezi şi:

GENEVA 2019: Reportaj special cu mașina lui Putin! Noul AURUS Senat – prima impresie!

Servodirecţie hidraulică şi motor Euro 5?! Caracteristicile detaliate ale noului AURUS Senat

(video) Ofertă pentru preşedintele Erdogan: „Cumpăraţi un elicopter AURUS şi primiţi o maşină gratuit”