(video) Şeful IGP dezvăluie câte maşini sunt în parcul poliţiei în prezent şi ce vârstă au, pe lângă alte anunţuri
Inspectoratul General al Poliției se confruntă în prezent atât cu o lipsă mare de angajaţi, cât şi cu un parc învechit de maşini necesare pentru intervenții.
În cadrul instituției sunt peste 1.400 de funcții vacante, iar din cele 1.505 mijloace de transport, 681 au o vechime mai mică de şapte ani, iar 824 sunt mai vechi!
„Avem un număr ridicat de funcții vacante, raportat la necesitățile poliției. Programul de instruiri continui necesită a fi adaptat provocărilor cu care se confruntă zilnic poliția, mai ales în contextul războiului din Ucraina. Parcul auto pe care-l are poliția a suferit o învechire și nu face față necesităților de reacționare rapidă.”
Viorel Cernăuțeanu
Printre altele, în raportul său şeful IGP a menţionat că:
- În această vară peste jumătate de milion de cetăţeni străini fie au tranzitat, fie au staţionat pe teritoriul Republicii Moldova.
- În acelaşi timp, în acest sezon estival s-au deplasat pe teritoriul ţării noastre peste 500.000 de vehicule înmatriculate în străinătate.
- În comparaţie cu vara lui 2021, numărul de accidente rutiere este mai mic cu 5.9%. Numărul celor soldate cu decese s-a redus cu 8.5%, iar a celor cu persoane traumatizate – cu peste 9%.
Încă o noutate importantă, despre care se vor oferi detalii mai târziu:
- Urmează a se implementa până la sfârşitul lui 2022 documentarea electronică a contravențiilor șoferilor, renunţând la toate suporturile de hârtie, gen procesele verbale întocmite în scris.
- Astfel, procesul cap-coadă, prin gestionarea informaţiilor din baze de date, va dura maximum 2-3 minute!
Cmentariile sunt închise