(video) Singura Tesla Model S Signature Edition pentru România a fost livrată proprietarului
Un model de ediție limitată și încărcată de o semnificație istorică uriașă a fost prezentat de curând în cadrul unui eveniment restrâns la București. Pilotul de Viteză în Coastă Dominic Marcu, cel care conduce prima mașină de curse Tesla omologată, a devenit unicul proprietar din România al unui Model S Plaid Signature Edition.
Producția acestei ediții de adio a fost strict limitată la doar 250 de unități, dintre care doar 20 de exemplare au fost alocate pentru Europa și un singur exemplar pentru România. Accesul la achiziție s-a făcut exclusiv pe bază de invitație privată transmisă prin e-mail de către Tesla, mașina neputând fi cumpărată direct din configurator. În plus, fiecare cumpărător a semnat un acord strict de non-revânzare în primul an de proprietate.
Finalul unei ere de 14 ani
Seria limitată „Signature” marchează închiderea definitivă a producției modelelor istorice Model S și Model X, după aproape 15 ani de prezență pe piață. Linia de asamblare de la uzina din Fremont, care a construit aceste mașini, este transformată acum pentru a produce roboții umanoizi Optimus.
Despărțirea constructorului american de aceste două modele legendare s-a făcut exact în același mod în care a început povestea în anul 2012, prin lansarea unei serii „Signature”: 250 de unități Model S Plaid și 100 de unități Model X Plaid.
Exemplarul ajuns în România poartă numărul de serie 75, detaliu certificat printr-o plăcuță numerotată amplasată direct pe bordul vehiculului.
Detalii estetice unice
Modelul se remarcă prin finisaje și elemente de design exclusive care nu mai pot fi găsite pe niciun alt vehicul Tesla de serie:
- Exteriore exclusiv: Vopsea Garnet Red, embleme „T” aurii, iar în spate un badge Plaid auriu alături de badge-ul Signature;
- Jante și frâne: Jante mari cu diametrul de 21 de inchi și frâne carbon-ceramice cu etriere aurii (echipare oferită exclusiv pe sedan);
- Detalii exterioare de iluminare: Praguri marcate cu inscripția Signature, proiectoare în portiere de tip puddle lights cu lumină aurie și o secvență dedicată de iluminare interioară;
- Interior înnobilat: Tapițerie din piele și Alcantara albă, cusături aurii contrastante, embleme Plaid aurii pe scaune și un volan de tip manșă;
- Pachet de livrare: Chei Signature Edition livrate într-o cutie dedicată cu design special.

Pachetul Luxe inclus standard oferă servicii precum: sistemul Full Self-Driving — FSD (Supervised), 4 ani de Premium Service, încărcare gratuită pe viață în rețeaua Supercharger și pachetul Premium Connectivity.
La baza acestei ediții speciale stă versiunea de performanță Plaid. Vehiculul este propulsat de o arhitectură tri-motor cu tracțiune integrală, care dezvoltă un total impresionant de 1020 CP și un cuplu maxim de 1450 Nm. Mașina este capabilă de 0-100 km/h în 2.1 secunde, 322 km/h viteză maximă și o autonomie care depășește 600 km (WLTP).
Cmentariile sunt închise