(video) SUA: Adolescenții sunt învățați prin TikTok cum să fure o KIA sau un Hyundai folosind un simplu cablu USB
Adolescenții din SUA au lansat o provocare pe TikTok și YouTube – KIA Challenge – unde distribuie filmuleţe despre cum reuşesc să fure un automobil de marcă KIA sau Hyundai într-un mod banal de simplu, îndepărtând capacul din plastic al coloanei de direcţie şi folosind un cablu/stick USB. Din fericire, această “competiție” ilegală are loc deocamdată doar peste ocean.
Mass-media americană precizează că vulnerabilitatea găsită afectează doar mașinile KIA din gama anilor 2011-2021 și cele de marcă Hyundai din gama anilor 2015-2021.
Se remarcă faptul că cei mai mulți hoţi sunt școlari de 14-17 ani. Urcă la volanul lor după ce le deteriorează un geam (dacă sunt încuiate) şi pleacă în călătorii scurte doar din plăcere, după care le abandonează.
Poliția americană îi sfătuiește pe proprietarii autovehiculelor vulnerabile să le încuie dacă le lasă deschise chiar pentru un moment, să instaleze alarme antifurt suplimentare și să le parcheze în zone aglomerate ori de câte ori este posibil.
Doar în ultima săptămână şi doar în statul Minnesota, furturile de KIA și Hyundai au înregistrat o creștere uimitoare cu 1300% și, respectiv, 854%! Alte cazuri au mai fost înregistrate în Milwaukee, Ohio, Cincinnati și în alte câteva oraşe.
Cmentariile sunt închise