(video) TAS 2024: Cum Liberty Walk a ”stricat” două legende auto – Ferrari F40 și Lamborghini Countach
Atât timp cât există ateliere precum Liberty Walk, industria japoneză de tuning nu va muri niciodată. Compania lui Kato Wataru a avut o prezență notabilă la ediția din acest an a Tokyo Auto Salon, prezentând publicului două proiecte inedite.
Două legende auto, Ferrari F40 și Lamborghini Countach, au fost extinse pe lățime și apropiate la maximum de pământ prin niște bodykituri care sunt o semnătură a atelierului.
Iar pentru a le aplica s-au făcut inclusiv tăieturi reale, dureroase pentru fanii modelelor pure din fabrică, în panourile originale de caroserie!
De fapt, proiectul LB-WORKS Ferrari F40 a fost prezentat în premieră la TAS 2023, însă în acest an s-a adus repetat, dar într-o livrea nouă care îl face mult mai atrăgător.
Costul unui astfel de bodykit este de 127.600 de dolari SUA (standard toate părțile sunt din plastic armat cu fibră, cel mai probabil de bazalt) sau 160.600 de dolari SUA dacă se optează pentru CFRP (plastic armat cu fibră de carbon). Cel mai scump element este aripa posterioară – 27.500 de dolari (prețul unui RAV4 nou)!
Pentru bodykitul lui Countach nu s-a anunțat deocamdată un preț, acesta comunicându-se doar la solicitare, însă la moment a fost realizat unul din plastic armat cu fibră.
La necesitate, dorință și comandă, Liberty Walk mai poate schimba jantele și anvelopele, volanul, scaunele, blocurile optice, eșapamentul și altele, însă la capitol tehnic nu se aprofundează.
Cmentariile sunt închise