(video) Teaser: Iată cum l-am cunoscut mai bine pe noul Land Rover Discovery la Orheiul Vechi
Recent venit în Moldova, deja am pus mâna pe el! Noul Land Rover Discovery 5 a fost testat de echipa AutoBlog.MD, iar drept poligon de teste am ales una dintre cele mai pitoreşti zone ale ţării – Orheiul Vechi.
TEASER VIDEO
Relieful din zonă combină atât câmpii cu verdeaţă, cât şi drumuri accidentate, perfecte pentru a demonstra capacităţile unui off-roader ca noul Discovery.
Staţi aproape pentru că urmează un test drive de excepţie, singurul în format video din ţară, în care vă vom spune dacă maşina asta se poate deplasa fără niciun impediment pe orice suprafaţă din Moldova, inclusiv pante abrupte sau vaduri cu apă.
De asemenea, fotograful Igor Rotari pregăteşte o galerie spectaculoasă de fotografii pe care o vom ataşa şi pe care nu ar trebui să o treceţi cu vederea.
Până publicăm test drive-ul, lucru care se va întâmpla chiar mâine, vă invităm să vedeţi şi prezentarea statică pe care am făcut-o cu acest model, dar şi cum a fost la Ziua Uşilor de deschise organizată cu ocazia sosirii lui Discovery 5 în Moldova.
Vezi şi: (video) Prezentare statică: Am făcut cunoștință cu noul Land Rover Discovery 5
Vezi şi: Plăcerea de a conduce pe orice suprafață de teren! Noul Land Rover Discovery 5 a debutat în Moldova!
Cmentariile sunt închise