(video) Testată la extrem: Noua generație Ford Ranger e pregătită să facă față tuturor provocărilor
Când vine vorba de testarea rezistenței și durabilității noii generații Ford Ranger, echipa globală de ingineri Ford nu se menajează. La urma urmei, aceștia trebuie să livreze un pickup universal, care să facă față provocărilor de pe toate cele 180 de piețe!
Construit de la zero pentru a fi cel mai dur, mai inteligent, versatil și capabil Ranger din toate timpurile, pickup-ul este supus mai multor teste fizice și virtuale decât oricând.
„Câștigarea statutului Built Ford Tough nu este simplu. Fiecare parte a noului Ranger a fost testată la aceleași standarde pe care le cerem de la fiecare vehicul Ford.
Pentru clienții noștri este important să se poată baza pe Ranger pentru perioade lungi de timp. Așadar, am depus toate eforturile pentru a supune următoarea generație Ranger la teste extreme – muncindu-l mult mai mult decât ar face un consumator obișnuit – pentru a ne asigura că este gata să facă față oricăror provocări ce apar în viață.
Indiferent dacă este vorba de abordarea șleaurilor noroioase, de a face față rigorilor vremii tropicale extreme, de a remorca prin treceri alpine sau de a rezista la temperaturi de peste 50° Celsius, Ranger trebuie să facă totul!”
John Willems, inginer-șef al programului Ford Ranger
Până în prezent, testele următoarei generații Ranger au acoperit aproximativ 10.000 km de condus prin deșert, echivalentul a 1.25 milioane de km în regim de condus specific clienților și echivalentul a 625.000 km de teste de durabilitate off-road la capacitate maximă de încărcare, iar testarea continuă în jurul lumii.
Dar chiar înainte ca primele prototipuri să fie testate pe drum, inginerii Ford au supus următoarea generație Ranger la mii de ore de simulări pe computer și alte mii de simulări ale condițiilor reale în laboratoare, acoperind totul, de la aerodinamică la durabilitatea componentelor și a structurii.
„Simulările pe computer ne-au ajutat să accelerăm dezvoltarea, în timp ce testarea de laborator ne-a ajutat să rafinăm și să testăm componente specifice – dar nimic nu poate înlocui testarea din lumea reală pentru a vedea cu adevărat cum rezistă la ani de zile de utilizare în condițiile specifice clienților.”
Clienții Ranger se așteaptă ca vehiculele lor să depășească limitele, așa că această testare riguroasă imită o varietate de scenarii din lumea reală în care clienții ar putea utiliza pickup-ul. Și acestea au loc în centrele Ford din întreaga lume pentru a ne asigura că noua generație Ranger răspunde nevoilor clienților din peste 180 de piețe.
Unele dintre aceste teste sunt considerate prea riguroase pentru a fi executate în viața reală, astfel încât simulările computerizate și robotica sunt folosite pentru a înlocui oamenii în cazuri precum „scârțâitul și zăngănitul” extrem al platformei, în care suspensia pickup-ului și întregul corp sunt expuse ciclurilor intense de testare care se repetă 24/7.
„Sarcina noastră ca ingineri este de a traduce informațiile despre experiența clienților într-o proiecție clară a produsului, care devine referința absolută pentru testele noastre. Acest lucru este deosebit de important pentru Ranger, dat fiind că îl dezvoltăm pentru a fi vândut pe tot globul.”
Nu avem date valabile pentru Republica Moldova, însă în România, conform informațiilor disponibile la final de septembrie, Ford este lider de piață al segmentului pickup cu actuala generație Ranger, cu o cotă de segment de 39.7% și înregistrează o creștere de volume de 18% față de aceeași perioadă a anului trecut!
Practic, unul din doi cumpărători de pickup-uri din România alege Ford Ranger. Aproximativ 74% din volumele vândute în prezent sunt versiuni superioare – Limited, Wildtrack și Raptor. Aproximativ 40% din vânzări sunt reprezentate de versiunea Ford Ranger Raptor!
Cmentariile sunt închise