(video) Toyota lansează vânzările noului model cu gardă la sol sporită Corolla TREK

Toyota lansează vânzările noului model cu gardă la sol sporită Corolla TREK, automobil anunţat încă la Salonul Auto de la Geneva din acest an, pe lângă Corolla GR SPORT. Noul model reflectă popularitatea din ce în ce mai mare a vehiculelor de tip crossover, cu aspect robust, din segmentul C european.

Automobilul este orientat pentru familiile cu un stil de viață activ şi cu hobby-uri în aer liber, punând la dispoziţie un break spaţios şi cu o gardă la sol mai mare cu 20 de mm (155 mm) decât cea a unui Corolla Touring Sports standard.

În designul exterior, detalii specifice unui crossover ies în evidență şi aici, precum inserţii de protecţie din plastic pe marginile inferioare laterale are caroseriei şi în zona aripilor roţilor, bare de protecţie cu elemente stilistice corespunzătoare, o grilă de radiator cu plasă de tip fagure, un set de jante din aliaj de 17 inci, geamuri posterioare fumurii, proiectoare anti ceaţă şi faruri LED, toate standard.

La bord, noua Corolla TREK include o tapițerie din material textil în două tonuri, care se potrivește cu elementele decorative din lemn de pe planşa de bord şi uşi. Logoul TREK este prezent atât pe pragurile interioare ale uşilor, cât și pe hayon.

Printre alte echipamente care vin standard se numără un afişaj TFT color de 7 inci în panoul de instrumente, un sistem multimedia cu ecran tactil TFT de 7 inci, dar şi cel mai recent complex Toyota Safety Sense. Acesta din urmă include un sistem de siguranță pre-coliziune cu detectarea bicicliștilor pe timp de zi și a pietonilor pe timp de noapte şi zi, Cruise Control adaptiv cu funcţie de oprire și pornire automată, Lane Trace Assist, sistem de recunoaştere a indicatoarelor rutiere şi de comutare automată a fazelor farurilor.

Sub capotă poate avea unul dintre motoarele din gama standard: benzinar turbo de 1.2 litri cu 116 CP, unitate de propulsie hibridă cu benzinar de 1.8 litri la bază (122 CP) sau una cu benzinar de 2.0 litri la bază (180 CP).

Toyota Corolla TREK este rezultatul unei colaborări între Toyota și Trek Bicycle. Acest parteneriat reunește două mărci care au valori de mediu similare pentru a oferi soluții de mobilitate complementare.

Pentru a întări parteneriatul lor, Toyota a semnat un acord cu Trek Bicycle, oferind Corolla TREK ca vehicule de sprijin pentru echipele Trek-Segafredo în timpul evenimentelor europene ce implică curse de ciclism. În total, au fost furnizate către Trek-Segafredo 16 maşini cu motorizări hibride de 2.0 litri.

Prima apariție publică a Toyota Corolla TREK a avut loc în timpul cursei “La Vuelta” (24 august-15 septembrie curent).

Preţurile de start variază de la o piaţă la alta. De exemplu, dealerul oficial din Olanda afişează un preţ de start de 32.495 de euro pentru maşina cu motorizare 1.8 Hybrid şi de 34.995 pentru cea cu motorizare 2.0 Hybrid.

Iar în alte ţări, printre care şi Spania, se anunţă că oricine cumpără o Corolla TREK primeşte şi o reducere de 30% pentru o bicicletă Trek Dual Sport+, care poate rula şi cu energie electrică, şi care costă 3.400 de euro în Germania, de exemplu.

Mai multe detalii, inclusiv despre disponibilitate în ţara noastră, puteţi afla contactând dealerul oficial Toyota Centru Chişinău “Continent”.

GALERIE FOTO:

Cmentariile sunt închise

https://jdih.sumbawakab.go.id/ https://perpus.pn-wates.go.id/ https://si-asik.tubaba.go.id/assets/kygacor/ https://surat.sumbawakab.go.id/upload/