(video) Un altfel de tuning: Mercedes-Benz W100 din 1971 cu platformă de S 63 AMG hibrid

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Atelierul american S-Klub LA, celebru pentru restomod-urile radicale ale clasicelor Mercedes, a dezvăluit la expoziția SEMA Show poate cel mai ambițios proiect al său: un Mercedes-Benz 600 (W100) din 1971 supranumit „The Final Boss”. Sedanului i-au fost transplantați integral șasiul, interiorul și sistemul hibrid de propulsie de la un Mercedes-AMG S 63 din 2024. Costurile estimate ale proiectului depășesc un milion de dolari.

Un W100 complet reimaginat

Pornind de la un exemplar cu ampatament scurt al legendarului „Grosser” 600 – limuzina preferată în anii 70 de șefi de stat și dictatori – echipa S-Klub a demontat complet caroseria originală și a montat-o pe șasiul unui S 63 nou-nouț, achiziționat special de la dealer.

Pentru a se potrivi, caroseria clasică a fost lărgită considerabil (în special la arcurile roților), primind bara față a lui S 63, șase faruri (două clasice + patru moderne integrate), oglinzi noi, jante HRE uriașe, o aripă masivă din carbon și un mic spoiler peste lunetă.

Toate elementele din carbon (plafon, aripă, oglinzi) au primit o nuanță verde translucidă care se potrivește cu vopseaua „Hellgreen”.

Interior 100 % de S 63, dar ”ascuns” cu grijă

Pentru a păstra aspectul retro când e privit din exterior, interiorul modern a fost coborât sub linia geamurilor. Toate scaunele, planșa de bord, consola centrală și sistemele de infotainment cu ecrane provin de la S 63 cu pachet Executive. Scaunele posterioare sunt rabatabile.

Sistemul audio 4D Burmester a fost upgradat cu componente high-end Vooch 2 (Italia), iar portbagajul găzduiește o instalație acustică spectaculoasă, dar și un suport pentru o băutură. Păcat este că portierele nu au soft close, deși eventual s-ar putea monta.

1000 CP și 1355 Nm sub capotă

Propulsia hibridă a lui S 63 E PERFORMANCE (V8 biturbo de 4.0 litri + motor electric) a fost modificată pentru a livra puțin peste 1000 de cai putere și 1355 Nm de cuplu. Amintim că în original, actualul S 63 cu 802 CP este capabil de 0-100 km/h în 3.3 secunde.

Toate sistemele originale (inclusiv suspensia pneumatică Airmatic, direcția integrală și sistemele de asistență) au rămas perfect funcționale!

Trei luni de magie 3D și muncă non-stop

Farurile reprezintă una dintre cele mai complexe realizări: blocurile optice pentru faza lungă și scurtă de la S 63 au fost integrate în carcasele clasice ale lui W100 printr-un ansamblu 3D imprimat, proiectat cu ajutorul inteligenței artificiale. Procesul a durat aproape trei luni.

Iar în ultima lună înainte de SEMA Show, echipa a lucrat 20 de ore pe zi, șapte zile pe săptămână, pentru a termina mașina la timp și a nu amâna proiectul pentru anul viitor.

„Am avut mașina nouă doar trei săptămâni înainte să o tăiem. Era atât de frumoasă încât tata ne-a spus să n-o atingem. Bineînțeles că am tăiat-o imediat”, a povestit amuzat fondatorul S-Klub.

La SEMA 2025, „The Final Boss” a fost una dintre vedetele incontestabile ale expoziției și a participat la tradiționalul SEMA Cruise. Atelierul a anunțat deja că pregătește cel puțin două proiecte și mai extreme.

Cmentariile sunt închise