(video) Un român a mers cu noul Duster până în Iakutsk și înapoi. Iată cât a cheltuit și ce s-a stricat
Cosmin Crăciun, un pasionat de călătorii din Buzău, s-a întors recent dintr-o expediție impresionantă de 26.000 de kilometri cu propriul autoturism, un Dacia Duster 3 de ultimă generație. A ajuns până la Yakutsk, Rusia – considerat cel mai rece oraș din lume, unde temperaturile scad frecvent sub -40 sau chiar -50 de grade Celsius.
Plecat pe 11 ianuarie 2025, românul a străbătut Turcia, Munții Caucaz și Kazahstan, ajungând după 23 de zile pe Lacul Baikal, primul său obiectiv, pentru ca apoi să continue spre „polul frigului”. Costurile de bază ale călătoriei, incluzând cazarea în 27 de hoteluri și 2.4 tone de benzină, s-au ridicat la 3300 de euro, la care s-au adăugat cheltuieli neprevăzute de aproximativ 1200 de euro (anvelope, ulei, amenzi, etc).
Drumul de 53 de zile a fost plin de provocări, mai ales în Siberia, unde Cosmin a parcurs trasee fără asfalt, benzinării sau semne de civilizație, alimentând de 75 de ori cei 2423 de litri de benzină consumați – un consum mediu de 9.3 litri/100 km. Drumul solicitant psihic, cu martori aprinși la bord din cauza frigului, nu l-a oprit să-și atingă scopul.
La Iakutsk, Cosmin a experimentat viața la -40 de grade Celsius timp de câteva zile, plimbându-se prin frig până i-au înghețat genele și vizitând o piață în aer liber cu pește și carne congelate. „Oamenii sunt primitori, stau afară toată ziua să vândă. Locuințele au încălzire centralizată, geamuri și uși duble, iar mașinile rămân pornite în parcare. Merită să vezi măcar o dată cum e la astfel de temperaturi – senzația e unică”, a declarat el.
Mașina lui Cosmin Crăciun este un Duster TCe 130, deci cu benzinar turbo de 1.2 litri, combinat cu AWD. Suplimentar i s-a montat un kit de suspensii de la Bilstein (+4 cm gardă la sol), scuturi pentru motor și diferenția, o combinație diferită de jante și anvelope, alături de un reglaj al direcției.
Pentru doritorii de a vedea mai multe imagini, atașăm playlist-ul expediției, materialele fiind listate în cronologie inversă:
Vezi și:
Cmentariile sunt închise