(video) Un şofer a fost filmat cum deteriorează o barieră automată din noua parcare de pe strada Calea Ieşilor
Incident în noua parcare deschisă pe strada Calea Ieşilor 10. Un utilizator nu a respectat regulile Regulamentului şi a deteriorat intenționat o barieră automată pentru că “nu putea altfel” părăsi teritoriul. Totul s-a întâmplat duminică, 10 septembrie, fiind filmat de camere de supraveghere.
Conform administrației, clientul ar fi putut părăsi parcarea gratuit, scanând tichetul de intrare la terminal. Deoarece se încadra în intervalul gratuit stabilit conform Regulamentului – 90 de minute, plata pentru parcare nu era necesară. Cu toate acestea, probabil, el a pierdut tichetul, iar conform Regulamentului tariful pentru pierderea tichetului este de 200 de lei.
Fără a dori să plătească această sumă, clientul a forțat bariera pentru a-și elibera calea.
Administrația parcării a venit cu un mesaj după acest incident:
„Nu dorim să creăm probleme clientului cu poliția și îl invităm la sediul nostru (strada Petricani 21) pentru a discuta situația și a găsi o soluție pe cale amiabilă. Clientul poate să ne contacteze în prealabil la numărul de telefon al serviciului de asistență +37360 609 900 și să stabilească o programare înainte de a furniza materialele către poliție pentru întocmirea unui proces-verbal și ulterior pentru instanțele judecătorești.”
Cmentariile sunt închise