(video/update) Situaţia cu maşina de poliţie răpită de un şofer beat încătuşat. Versiunea oficială a ce şi cum s-a întâmplat

(update 13.12.2020) Mariana Bețivu, ofițer de presă al IGP, ne-a comunicat detalii despre cazul de răpire a unei maşini de serviciu a poliţiei în raionul Străşeni, astfel confirmându-ne că situaţia a avut cu adevărat loc.

La data de 6 decembrie, în jurul orei 22:30, poliția din Strășeni a fost sesizată prin intermediul numărului unic 112 despre faptul că pe traseul Chişinău-Bălţi, în preajma satului Rădeni, un conducător auto, aflat la volanul unei mașini de marca Volkswagen, se află în stare de ebrietate şi era stopat pe acostament de alţi participanți la trafic care nu i-au permis să continue deplasarea.

Imediat la fața locului s-a îndreptat un echipaj al IP Străşeni cu automobilul de serviciu, un Dacia Duster (nu al INSP după cum se credea anterior). Ca urmare a cercetării automobilului stopat, polițiștii au constatat că în mașină se aflau doi bărbați, unul la volan şi altul pe locul din dreapta sa, de la ambii simțindu-se un miros puternic de alcool și fiind vizibili în stare de ebrietate.

Oamenii legii au solicitat șoferului să prezinte actele, iar acesta a refuzat, manifestând un comportament agresiv şi intrând în conflict cu ceilalți conducători auto. Fiind somat și avertizat de a se conforma cerințelor legale ale angajaților poliției, acesta nu s-a subordonat. Pentru a curma acțiunile sale, polițiștii au aplicat mijloacele speciale (cătuşele) şi l-au urcat în automobilul de serviciu, pe bancheta din spate, blocând ușile.

În timp ce polițiștii chestionau martorii, bărbatul aflat în automobil a trecut pe locul şoferului începând deplasarea în direcţia orașului Chişinău. Ca urmare a acțiunilor polițiștilor, în preajma or. Stăuceni, a fost depistat automobilul de serviciu abandonat, iar bărbatul a fost depistat într-un tufiş din preajmă, având cătușele la brațe. Acesta a fost escortat înapoi la Inspectoratul de Poliție Străşeni pentru documentare.

Șoferul s-a dovedit a fi un bărbat în vârstă de 35 de ani, locuitor al comunei Ciorescu din municipiul Chișinău, anterior judecat pentru diferite infracțiuni.

Pe acest caz a fost pornită o urmărire penală în baza art. 192/1 alin. (1) Cod Penal, bărbatul fiind reținut pentru 72 ore, iar la data de 9 decembrie a fost eliberat prin ordonanța procurorului Procuraturii raionului Strășeni din motivul că infracțiunea incriminată face parte din categoria celor mai puțin grave!

Pentru că bărbatul a refuzat de a fi supus testării alcooscopice, a fost pornită o altă cauză penală în baza art. 264/ 1 alin. (3) Cod Penal.

De notat că automobilul de serviciu Dacia Duster nu a fost deteriorat. Totodată, pe fapt, la 7 decembrie a fost dispusă şi o anchetă de serviciu în vederea cercetării complete și obiective a tuturor circumstanțelor.


(12.12.2020) Un șofer beat, încătuşat, a reușit să răpească o mașină a INSP după ce a fost tras pe dreapta de polițiști

O situaţie ieşită din comun a avut loc acum câteva zile în raionul Străşeni. Un conducător auto, vădit în stare de ebrietate, a fost tras pe dreapta de către un echipaj INSP pentru verificări.

Manifestând un comportament agresiv, oamenii legii i-au aplicat cătuşele şi l-au aşezat pe bancheta din spate a maşinii de poliţie, însă după doar câteva clipe, în momentul în care poliţiştii mai efectuau careva cercetări şi luau declaraţii de la martori, tipul în cauză a dat bir cu fugiţii la volanului Duster-ului cu girofar!

Potrivit fostului şef al INP Livii Baziuc, bărbatul a condus din raionul Străşeni până în apropierea comunei Stăuceni, acolo unde a abandonat automobilul de serviciu, însă nu a ajuns prea departe pentru că a fost totuşi reţinut, din nou. Poliţiştii au reuşit să-l urmărească cu ajutorul unei maşini de ocazie!

În context, Baziuc îndeamnă actuala conducere a INSP ca să doteze automobilele cu pereţi despărţitori pentru a evita pe viitor astfel de situaţii, iar în servicii de patrulare să trimită doar poliţişti cu o mai mare experienţă, cel puţin.

Vezi şi:

https://autoblog.md/video-ce-dotare-un-politist-sua-prezentarea-interesanta-facuta-de-un-ofiter-roman/

Cmentariile sunt închise