(video) Un şofer de 18 ani a pierdut controlul unui Mercedes-Benz ML într-o curbă de pe şoseua Balcani
Accident matinal mai neobișnuit pe şoseaua Balcani, în direcţia spre strada Calea Ieşilor, unul care rar se poate întâmpla acolo. Un conducător auto nu ar fi respectat inclusiv viteza de abordare a unei curbe şi a părăsit carosabilul.
Maşina a derapat şi a trecut destul de agresiv peste un parapet metalic, dotat cu indicatoare care spun despre prezenţa unei curbe deosebit de periculoase, după care s-a oprit pe un spaţiu verde din nodul rutier.
Şi abia în această seară am reuşit să identificăm careva informații despre accident. Ofiţerul de presă al Poliţiei Capitalei, Svetlana Scripnic, ne-a comunicat că implicat a fost un Mercedes-Benz ML condus de un tânăr de 18 ani. Acesta avea un permis de conducere şi nu era în stare de ebrietate, însă a pierdut controlului volanului şi a derapat. Totul s-a întâmplat noaptea, în jurul orei 3, dar maşina a fost ridicată dimineaţa. Atât el, cât şi doi pasageri, toţi au fost preluați de ambulanță pentru a fi transportați la spital! În dependență de gravitatea leziunilor pasagerilor, șoferul va fi sancționat!
Vezi şi:
Dacă aţi surprins vreo situaţie interesantă/riscantă, în Chişinău sau pe drumurile din ţară, scrieţi-ne şi trimiteţi-ne imagini foto/video în calitate maximă AICI (selectaţi via link şi lăsaţi-ne linkul generat), pe pagina noastră de Facebook sau la adresa contact@autoblog.md, iar noi o vom transforma în ştire care va fi auzită şi de autorităţi!
Cmentariile sunt închise