(video/update) Prima maşină electrică Mazda va fi un SUV coupe numit MX-30? Iată cum ar arăta
(update 21.10.2019) O imagine cu presupusul prim electromobil Mazda, care va debuta peste câteva ore în capitala Japoniei, a apărut în spaţiul online. De fapt, imaginea a fost tăiată de pe coperta unei reviste locale.
Automobilul este numit MX-30 şi îi este atribuit statutul de concept. Dacă va fi aşa, urmează să ne convingem peste doar câteva ore, însă putem afirma cu exactitate că majoritatea maşinilor reprezentate mai jos vor fi prezentate public la Salonul Auto de la Tokyo.
Forma stopurilor, a profilul caroseriei şi a acoperişului, dar şi informaţia oficială despre “noul concept al uşilor” se confirmă prin detaliile pe care le-am publicat anterior. Portierele posterioare se vor deschide contra direcţiei de mişcare, similar cu ceea ce a existat pe modelul RX-8!
(update 18.10.2019) Prima maşină electrică Mazda va fi un SUV coupe. Premieră pe 23 octombrie
Mazda a anunţat din timp că îşi va prezenta primul model electric de serie acasă, la Salonul Auto de la Tokyo, mai exact în ziua de 23 octombrie. Până atunci nu a rămas mult timp, iar în ultimele ore compania a decis să incite spiritele prin publicarea câtorva teasere video care ne oferă indicii despre ce maşină va fi aceasta.
În primul rând, niponii ne spun că primul lor electromobil va fi o maşină complet nouă şi nu vreo versiune electrică a unui model din gama actuală.
Doi la mână: din câte se pare va fi un SUV coupe a cărui design exterior va marca a doua fază a limbajului Kodo—Soul of Motion, lansat odată cu noua Mazda3. Despre design Mazda spune: “Bazat pe conceptul de design “Human Modern”, această nouă abordare a dus la un design original care întruchipează extinderea gamei expresive a lui Kodo. Forma generală este fără compromisuri simplă pentru a sublinia frumusețea masei sale solide, o cabină coupe care atinge un aspect ușor prin adoptarea unui concept unic a uşilor, iar faţa îi poartă o expresie prietenoasă”.
Trei la mână: Noul electromobil a fost conceput pentru a oferi ocupanților un sentiment de a fi “învăluiți în deschidere.” Scopul a fost de a face timpul petrecut în mașină o experiență confortabilă, care le va permite clienților să fie ei înșiși.
Cei de la Mazda spun la acest capitol: “Configurația spațială evocă un sentiment de deschidere prin spații goale din jurul consolei centrale, care creează o conexiune între zona şoferului şi a pasagerului din dreapta. Materiale de interior în diferite părți ale cabinei au fost selectate luând în considerare confortul şi eco-prietenia”.
(update 06.09.2019) Mazda arată prototipul e-TVP! Ceea ce ascunde vom vedea pe un model de serie
Mazda a arătat primul său electromobil sub forma unui prototip funcţional care se află ascuns sub caroseria unui CX-30 de serie.
Maşina se numeşte Mazda e-TPV (Electric Technology Prove-Out Vehicle) şi a fost demonstrată acum câteva ore unui grup restrâns de jurnalişti, care au şi testat-o, în cadrul Mazda Global Tech Forum 2019 din Oslo, Norvegia.
Careva informaţii detaliate nu au fost făcute publice, însă din ceea ce am reuşit să aflăm, acest CX-30 are un singur motor electric ce produce 143 de CP şi 265 Nm de cuplu. Bateria are o capacitate de 35.5 kWh. Din imaginile ataşate putem vedea cum sunt poziţionate toate agregatele, posibil pe o platformă nouă dedicată.
Deocamdată este folosit pentru teste, iar viitoarea mașină electrică de serie va arăta complet diferit. Premiera sa este confirmată pentru Salonul Auto de la Tokyo, în ultimele zile a lunii octombrie. Producţia îi va demara în 2020.
Vezi şi: Mazda va relansa motorul rotativ din 2020! Va putea consuma GPL şi se va găsi pe un electromobil
(11.06.2019) Primul electromobil Mazda apare în 2020! Îl face cu forţe proprii, fără implicarea Toyota
Mazda oferă noi detalii cu privire la electrificarea gamei sale de modele. Directorul executiv al constructorului japonez a dezvăluit când va lansa primul model electric, dar și primul plug-in hybrid.
Primele informații cu privire la noile mașini ecologice marca Mazda au apărut în presă toamna trecută. Știam că producătorul nipon urmează să introducă pe piață un model electric și unul plug-in hybrid, dar era neclar dacă acestea vor fi dezvoltate pe o platformă comună concepută împreună cu Toyota, în urma unui parteneriat încheiat între cele două companii tocmai cu acest scop.
Într-un interviu acordat publicației Automotive News Europe, directorul executiv al Mazda, Akira Marumoto, a confirmat faptul că primul model electric va ieși de pe liniile de asamblare în anul 2020. Ulterior, în perioada 2021-2022, constructorul din Hiroshima urmează să lanseze mai multe vehicule plug-in hybrid.
În plus, Marumoto a infirmat zvonul conform căruia noua mașină electrică Mazda ar fi construită pe o platformă comună cu Toyota:
„Dezvoltăm o nouă arhitectură pentru vehicule electrice împreună cu Toyota, dar întâi vom introduce propriul nostru vehicul electric pe o platformă Mazda, în 2020”.
Referindu-se în continuare la parteneriatul strategic cu Toyota, Akira Marumoto a exclus și posibilitatea de a dezvolta motoare cu ajutorul celeilalte companii:
„Nu dezvoltăm nici un motor cu Toyota. Mazda este o companie mică, deci trebuie să ne axăm pe propria unicitate și cred că motoarele noastre sunt cât se poate de unice. Dacă am împărți propulsoarele noastre cu alți constructori, acest lucru ne-ar dilua unicitatea”.
Înainte de apariţia unei noi generaţii de motoare (mai exact a unei evoluţii Skyactiv-X, dar şi posibil a unor agregate diesel cu aceeaşi tehnologie), unitatea originală va înlocui o mare parte a celor vechi, iar prima apariţie pe un model de serie a modelului cu tehnologie cu aprindere combinată are loc prin noua Mazda3, urmat de noul CX-30.
Cmentariile sunt închise