(video) Uzina BMW Group din Dingolfing a pornit un program-pilot pentru un nou proces de vopsire

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Uzina BMW Group din Dingolfing desfăşoară în prezent un program-pilot cu un nou proces de vopsire fără pulverizare, care permite utilizarea mai multor culori de vopsea şi aplicarea modelelor fără șabloane sau mascare a automobilului.

Metoda de aplicare extrem de inovatoare nu numai că extinde gradul de individualizare pentru clienţi, ci contribuie şi la dezvoltarea durabilă prin reducerea deşeurilor şi a consumului de energie.

Tehnologia este utilizată pentru prima dată la 19 automobile BMW M4 Coupe, care vor ieşi în curând de pe linia de producţie a uzinei din Dingolfing, cu vopsea personalizată în două tonuri şi identificare M4 pe capotă şi hayon.

BMW Group a dezvoltat noul proces de aplicare EcoPaintJet Pro pentru straturi de bază pe bază de apă şi straturi transparente 2K în colaborare cu firma de inginerie mecanică şi de instalaţii Dürr. În procedura convenţională, vopseaua este atomizată de un clopot rotativ cu 35 până la 55 de mii de rotaţii pe minut şi aderă electrostatic pe caroserie.

Noua metodă funcţionează fără aplicare electrostatică, bazându-se în schimb pe aplicarea cu jet. Vopseaua se aplică folosind o placă cu un orificiu care permite un reglaj de mare precizie al stratului cu o grosime variabilă a vopselei între 1 şi aproximativ 50 de milimetri!

Acest lucru necesită un control deosebit de precis atât al robotului, cât şi al tehnologiei de aplicare. De asemenea, înseamnă că pot fi utilizate două culori diferite de vopsea, de exemplu pentru un acoperiş contrastant sau dungi şi alte modele aplicate, de exemplu, pe capotă.

Dezvoltarea tehnologiei şi materialelor a fost realizat cu focus pe obţinerea unei gamei maxime de aplicaţii. Acum va fi posibilă vopsirea fiecărei componente exterioare – oferind clienţilor opţiuni practic nelimitate de individualizare!

Până acum, astfel de modele personalizate pot fi realizate numai folosind mascare manuală. Cu noua tehnologie, costurile materiale şi de personal vor fi reduse semnificativ. Acest proces inovator previne, de asemenea, aşa-numitul exces de pulverizare.

O contribuţie suplimentară la producţia durabilă vine din consumul redus de energie: la aproximativ 7.000 de ore de funcţionare, acest lucru are ca rezultat economii de energie de peste 6.000 MWh şi reduce amprenta de carbon cu aproape 2.000 de tone pe an. Dezvoltarea tehnologiei inovatoare de vopsire va continua pentru alte aplicaţii de serie.

Cu vopsirea pentru seria mică M4, BMW Group testează posibilităţile noului proces. Aceste automobile unice vor fi utilizate inițial în flota companiei. Introducerea în serie a procesului-pilot de vopsire este programată să înceapă în 2022 în reţeaua de producţie BMW Group.

Vezi şi: (FOTO) Noile BMW Seria 1 şi Seria 2 Gran Coupe primesc 160 opţiuni de culoare BMW Individual

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://pps.iainlangsa.ac.id/ https://jdih.sumbawakab.go.id/