(video) Volvo Trucks introduce o nouă generație de autocamioane pentru transportul greu, proiectată în jurul șoferului
(update) Am primit confirmare oficială de la Volvo Trucks că modelele FH şi FH16 sunt actualizate (facelift), în timp ce FM şi FMX au primit cabine complet noi.
Volvo Trucks introduce patru autocamioane noi, cu accent puternic pus pe mediul de lucru al șoferului, pe siguranță și productivitate. Cele patru autocamioane pentru transportul de mare tonaj – Volvo FH, FH16, FM și FMX – reprezintă aproximativ două treimi din livrările Volvo Trucks.
“Suntem cu adevărat mândri de această investiție inovatoare. Obiectivul nostru este să fim cel mai bun partener de afaceri al clienților noștri, făcându-i și mai competitivi și ajutându-i să atragă cei mai buni șoferi pe o piață din ce în ce mai dificilă”, spune Roger Alm, președintele Volvo Trucks.
Anticiparea unei cererii de transport în creștere pune presiune asupra disponibilității șoferilor profesioniști din întreaga lume. În Europa, de exemplu, estimările arată că sunt vacante aproximativ 20% din totalul locurilor de muncă pentru șoferi. Pentru a ajuta clienții să recruteze și să păstreze cei mai buni șoferi, Volvo Trucks s-a concentrat puternic pe dezvoltarea noilor autocamioane pentru a le face mai sigure, mai eficiente și mai atractive pentru șoferii bine pregătiți.
“Șoferii care își manevrează autocamionul în siguranță și eficient reprezintă un atu de neprețuit pentru orice companie de transport. Comportamentul responsabil la volan poate contribui la reducerea emisiilor de CO2 și a costurilor privind combustibilul, precum și a riscului de accidente, vătămare corporală și imobilizare neplanificată. Noile noastre autocamioane îi vor ajuta pe șoferi să lucreze mai în siguranță și mai productiv și le vor oferi clienților noștri argumente mai puternice atunci când încearcă să atragă cei mai buni șoferi”, continuă Roger Alm.
Diferitele modele de autocamioane din gama Volvo Trucks sunt disponibile cu multe tipuri de cabină și pot fi optimizate pentru o gamă largă de aplicații. În cazul autocamioanelor pentru transportul de cursă lungă, cabina este adesea a doua casă a șoferului.
Autocamioanele de transport regional funcționează adesea ca birou mobil, în timp ce în construcții autocamioanele sunt instrumente de lucru robuste și practice. Prin urmare, vizibilitatea, confortul, ergonomia, nivelul de zgomot, manevrabilitatea și siguranța au fost elementele centrale ale dezvoltării tuturor noilor modele de autocamioane. De asemenea, exteriorul autocamionului a fost modernizat pentru a reflecta proprietățile noilor autocamioane și a crea un design general atractiv.
Vezi neapărat:
https://autoblog.md/video-volvo-trucks-lanseaza-o-noua-generatie-de-autocamioane-patru-deodata-printr-o-reclama-spectaculoasa/
- O nouă cabină, care oferă mai mult spațiu și vizibilitate îmbunătățită – Volvo FM și Volvo FMX
Noile Volvo FM și Volvo FMX sunt echipate cu o nouă cabină, dar și cu multe dintre funcțiile panoului de instrumente care se regăsesc la modele mai mari din gamă. Volumul interior a crescut cu până la un metru cub, oferind confort sporit și mai mult spațiu de lucru. Vizibilitatea este acum și mai bună datorită geamurilor mai mari, liniei coborâte a ușilor și oglinzilor noi.
Volanul este echipat cu funcția de înclinare a coloanei, care permite reglarea, într-o mai mare măsură, a poziției de condus. Patul inferior din cabina de dormit este poziționat mai sus decât în cazul versiunilor anterioare, oferind un confort mai mare și generând spațiu suplimentar de depozitare dedesubt. Cabina de zi are un nou compartiment de depozitare de 40 de litri, cu iluminare interioară pe peretele din spate.
Confortul cabinei este îmbunătățit și mai mult printr-o izolație sporită, care oferă protecție la frig, la căldură și la zgomot, în timp ce o unitate de climatizare controlată cu senzori, cu filtru de carbon, garantează calitatea optimă a aerului în toate condițiile.
- Toate modelele sunt echipate cu o nouă interfață pentru șofer
Zona șoferului are acum o interfață complet nouă pentru informații și comunicare, menită să faciliteze vizualizarea și gestionarea diferitelor funcții, ceea ce reduce stresul și factorii perturbatori. Panoul de instrumente este complet digital, cu un ecran de 12 inci care ajută șoferul să selecteze informațiile necesare în orice moment.
Ecranul lateral suplimentar de 9 inci, ușor de accesat, este disponibil pentru infotainment, navigație, informații de transport și monitorizare camerei video. Funcțiile pot fi controlate prin butoanele de pe volan, prin comandă vocală sau prin ecranul tactil și panoul de bord de control.
- Sisteme îmbunătățite de siguranță pentru a contribui la evitarea accidentelor
Siguranța a fost îmbunătățită și mai mult cu funcții precum farurile cu fază lungă adaptivă pentru Volvo FH și Volvo FH16. Sistemul îmbunătățește siguranța pentru toți participanții la trafic, dezactivând automat segmente selectate ale fazei lungi LED atunci când autocamionul se apropie de traficul din față sau de un alt vehicul din spate.
Deplasarea este, de asemenea, facilitată de un Control adaptiv al vitezei de croazieră (ACC) pentru viteze ce ajung până la 0 km/h și prin Pilotul automat cu asistență la coborâre, care activează automat frânele de serviciu atunci când este necesară o forță de frână suplimentară pentru a menține o viteză constantă în pantă.
Sistemul de frânare controlat electronic (EBS), care este o condiție necesară pentru caracteristicile de siguranță, cum ar fi Avertizarea de coliziune cu frână de urgență și Controlul electronic al stabilității, vine acum ca echipare standard pentru noul autocamion.
Direcția dinamică Volvo, cu sistemele de siguranță Asistență pentru păstrarea benzii de rulare și Asistență de stabilitate, sunt de asemenea disponibile ca opțiune. Sistemul de recunoaștere a indicatoarelor rutiere este capabil să detecteze semne rutiere, cum ar fi restricțiile de depășire, tipul de drum și limitele de viteză și le afișează pe panoul de bord.
Vizibilitatea poate fi îmbunătățită și mai mult prin adăugarea unei camere video, pe partea pasagerului, montată pe oglinda din dreapta, care oferă pe ecranul lateral o perspectivă complementară asupra fiecărei părți a autocamionului.
- Motoare eficiente și lanțuri cinematice alternative
Atât mediul, cât și economia sunt factori importanți pentru companiile de transport. Întrucât nu va exista o singură sursă de energie care să abordeze toate problemele legate de schimbările climatice și din moment ce diferitele segmente de transport și diferitele activități vor necesita o varietate de soluții, si în viitorul apropiat, va continua să fie folosite în paralel mai multe tipuri de lanțuri cinematice.
Pe multe piețe, Volvo FH și Volvo FM sunt disponibile cu motorul Euro 6 alimentat cu LNG, care oferă performanță și eficiență privind consumul de combustibil la fel ca autocamioanele diesel echivalente Volvo, dar cu un impact climatic mult mai mic. Motorul cu gaz poate funcționa fie pe biogaz, care reduce emisiile de CO2 cu până la 100 la sută, fie pe gaz natural care reduce emisiile de CO2 cu până la 20% în comparație cu autocamioanele diesel echivalente Volvo. Acest lucru este asociat cu emisiile vehiculului din timpul utilizării, proces cunoscut ca “de la rezervor la roată”.
Noul Volvo FH poate fi de asemenea echipat cu un nou și eficient motor diesel Euro 6, inclus în pachetul I-Save care permite economii semnificative de combustibil și reduce emisiile de CO2. În cazul operațiunilor pe de cursă lungă, de exemplu, noul Volvo FH cu I-Save combină noul motor D13TC cu un pachet de funcții și poate oferi economii de combustibil de până la 7%*. De asemenea, au fost aduse îmbunătățiri versiunilor Euro 3 și 5 cu caracteristici precum Asistența de cuplu motor Volvo.
* Valoarea reducerii consumului de combustibil este calculată comparând costurile de motorină și AdBlue pentru D13TC Euro 6 Step D cu pachetul de combustibil pentru transportul de cursă lungă (I-Save) cu D13 eSCR Euro 6 Step D fără pachetul de combustibil pentru transportul de cursă lungă. Economia reală de combustibil poate varia în funcție de mulți factori, cum ar fi experiența șoferului, utilizarea controlului vitezei de croazieră, specificația vehiculului, sarcina vehiculului, topografia reală, întreținerea vehiculului și condițiile meteorologice.
Preluarea articolelor de pe www.autoblog.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației, iar în cazul portalurilor informaționale trebuie indicat și linkul direct (ACTIV) la sursă în lead. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu redacţia AutoBlog.MD. Materialele de pe www.autoblog.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.
Vezi și:
(galerie video) Premieră: Noul Volvo VNL este numit drept cel mai sigur camion din lume
(foto) Premieră mondială: Al doilea camion electric al Volvo Trucks – noul FE Electric
(video) Pus la muncă chiar dacă e concept! Autocamionul Vera al celor de la Volvo Trucks a efectuat o primă misiune
Cmentariile sunt închise