Volkswagen anunţă motorul 1.5 TSI EA 211 evo2. Ce s-a schimbat

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Eficiență mai mare și emisii mai mici: Volkswagen și-a îmbunătățit cel mai bine vândut motor pe benzină 1.5 TSI (EA 211) și acum introduce cea mai recentă generație – evo2 – în primele modele din Europa. Acest propulsor face posibilă reducerea atât a consumului de combustibil, cât și a emisiilor de CO2. 

Unitatea compactă, ultramodernă, cu patru cilindri, va fi disponibilă inițial în format cu 150 CP, iar alte variante vor urma. T-Roc și T-Roc Cabriolet vor fi primele automobile care îl vor avea, iar până la sfârșitul anului va fi introdus succesiv și pe alte modele.

În cea mai recentă etapă de evoluție a benzinarului turbo de 1.5 litri, inginerii germani au mutat catalizatorul cu trei căi și filtrul de particule de benzină aproape de motor, într-un singur modul de control al emisiilor, îmbunătățind astfel eficiența sistemului de control al emisiilor. Ca o contribuție suplimentară la durabilitate, soluţia permite utilizarea redusă a metalelor prețioase în producție și, în același timp, creează baza pentru conformitatea cu viitoarele standarde de emisie.

O caracteristică tehnologică cheie pentru reducerea consumului de combustibil este sistemul modernizat de management activ al cilindrilor – ACTplus – o dezvoltare comună a platformelor din Wolfsburg și Salzgitter. Accentul a fost pus pe activarea și dezactivarea celor doi cilindri printr-un algoritm rafinat, toate pentru a garanta funcționarea lină a motorului. Mai mult, procesul de ardere în funcționarea cu doi cilindri a fost optimizat, permițând astfel extinderea domeniului de funcționare al sistemului Active Cylinder Management. 

Cu ACTplus, al doilea și al treilea cilindru nu sunt puşi în funcțiune atunci când motorul e pus la muncă la sarcini și turații mici și medii. Această trecere este cu greu sesizabilă. Eficiența este crescută în cilindrii activi, în timp ce acei din mijloc urmează pur și simplu, practic fără pierderi – sunt reactivați atunci când acceleratorul este apăsat din nou.

Pe lângă turbocompresorul cu geometrie variabilă actualizat, benzinarul dispune și de alte componente de înaltă tehnologie precum: sistem de injecție de înaltă presiune ce generează o presiune de până la 350 bar, pereți ai cilindrilor acoperiți cu plasmă pentru a reduce frecarea şi pistoane cu canale de răcire turnate, care permit ca arderea să fie optimizată și eficiența crescută.

Motoarele TSI evo2 au mai fost concepute din start pentru funcționarea cu combustibili care conțin ingrediente fabricate din surse regenerabile de energie – acest lucru asigură, de asemenea, că sunt pregătite pentru a îndeplini cerințele viitoare de piaţă. În plus, sunt potrivite pentru diferite niveluri de hibridizare: de exemplu maximum 272 CP într-o configurație plug-in hybrid.

Volkswagen este pe „Way to Zero” – cu strategia sa ACCELERATE, compania își conduce ofensiva de electrificare într-un ritm rapid. Până în 2030, VW intenționează să atingă deja o cotă de vânzări de 70% cu modelele sale electrice. Paralel cu aceasta, motoarele termice importante se modernizează suplimentar, existând două motive pentru care germanii se mai ocupă cu asta.

În primul rând, intervențiile făcute acum le va permite să respecte viitoarele standarde de emisii la nivel mondial, cum ar fi Euro 7. În al doilea rând, modelele de motoare cu ardere internă ale companiei sunt încă populare pe multe piețe – în special acolo unde mobilitatea electrică se instalează lent din cauza lipsei infrastructurii de încărcare.

Motoarele compacte TSI din familia EA 211 (EA este un acronim pentru Entwicklungsauftrag, ceea ce s-ar traduce prin ordine de dezvoltare) sunt cele mai vândute la nivel mondial din 2012. În fiecare an, Volkswagen construiește peste patru milioane de unităţi în 11 locații de pe trei continente. La debutul lor din 2012 – în trei variante de capacitate – au încorporat deja o serie de caracteristici high-tech. Construcția ușoară strictă le-a redus greutatea cu până la 21 de kilograme în comparație cu predecesorii lor.

Procesul de ardere TSI-evo deja familiar pe prima generaţie evo1 este folosit și pentru cea nouă evo2. Alături de optimizarea răcirii camerei de ardere, factorul decisiv este din nou simbioza ciclului Miller (închiderea timpurie a supapelor de admisie cu compresie ridicată) și tehnologia de turbocompresie VTG (geometrie variabilă a turbocompresorului). Un factor cheie pentru acest pas următor a fost mai presus de toate posibilitatea dezvoltării și optimizării componentelor software ale motorului relevante la nivel intern la Volkswagen.

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://jdih.sumbawakab.go.id/ https://perpus.pn-wates.go.id/ https://siat.unpad.ac.id/eoffice2020/uploads/