Vot final în Parlament. Inițiativa legislativă privind încurajarea revenirii diasporei în țară a fost susținută cu niște modificări

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Inițiativa legislativă a președintelui țării, Maia Sandu, potrivit căreia cetățenii Republicii Moldova vor beneficia de facilități fiscale și vamale la revenirea cu traiul în țară, a fost susținută astăzi în Parlament, în cea de-a doua lectură, cu votul a 59 de deputați.

Potrivit proiectului de lege, adoptat cu modificări, cetățenii Republicii Moldova care au locuit peste hotare cel puțin trei ani vor putea introduce pe teritoriul țării, la revenire definitivă, cu anumite facilităţi fiscale, bunuri personale – obiecte de uz casnic, mobilă, echipamente şi câte un automobil de familie.

Pentru a beneficia de oportunitate, cetățenii vor trebui să respecte anumite condiții! De exemplu, termenul de exploatare a mijlocului de transport nu trebuie să depășească nouă ani din momentul fabricării (în prima redacție a proiectului era indicat maximum șapte ani), iar valoarea în vamă să nu îi depășească 400.000 de lei.

Totodată, mijlocul de transport nu va putea fi comercializat, gajat, donat, dat în posesie sau folosință timp de 3 ani (în prima redacție a proiectului era indicat 5 ani).

Alte condiții: să nu prezinte defecte şi/sau deteriorări vizibile generate de accidente în traficul rutier sau de forță majoră; să nu fie destinată activității comerciale sau de producție și să întrunească condițiile prescrise în proiect privind capacitatea cilindrică a motorului.

Se menționează că modificările legislative vor reduce costurile procesului de revenire a cetățenilor Republicii Moldova, vor motiva luarea deciziei de a reveni, vor încuraja reunirea familiilor și vor contribui la consolidarea societății.

Guvernul, care s-a întâlnit astăzi dimineață într-o scurtă ședință pentru a da aviz pozitiv modificărilor sus enunțate, a propus ca prevederile proiectului de lege să între în vigoare de la 1 octombrie 2022. Oportunitatea pentru cetățenii RM va fi valabilă timp de un an, respectiv până la 1 octombrie 2023.

[embeddoc url=”https://autoblog.md/wp-content/uploads/2022/07/159.2022.ro_.pdf”]
[embeddoc url=”https://autoblog.md/wp-content/uploads/2022/07/159.2022.amendament.Dep_.Gradinaru-V.pdf”]

Cmentariile sunt închise