(foto/update) S-a aflat denumirea limuzinei lui Putin! Este şi cea mai lungă din lume – 6620 mm

Noua limuzină prezidenţială a preşedintelui rus Vladimir Putin a fost arătată astăzi în premieră în cadrul ceremoniei de învestire a oficialului în funcţie. Toate detaliile, în mare parte în ce priveşte faptul cum va arăta, s-au ţinut până în ultimele momente în secret.

Pe reţelele de socializare şi în presă s-a discutat foarte mult despre un eventual refuz de folosire a limuzinei produse autohton pentru această zi, pentru simplul fapt că nu a fost pregătită complet şi nimeni nu a dorit să poarte răspundere în cazul unei defecţiuni în cadrul unui astfel de eveniment de importanţă majoră.

Însă, totuşi, automobilul a fost demonstrat, dar adevărul e că Vladimir Putin a fost transportat cu acesta pe o distanţă de doar câteva sute de metri şi doar pe teritoriul Kremlinului.

Rămân necunoscute încă în prezent caracteristicile sale tehnico-dinamice şi alte detalii amănunţite, însă în mare parte din primele informaţii ne-am putut face o părere despre el. Mai nou însă am aflat ce denumire va purta această limuzină blindată, cunoscută anterior doar sub numele de cod EMP-41231SB.

Aşadar, maşinile din cadrul proiectului Cortegiu, program în care a fost dezvoltat un sedan şi limuzina pe baza căruia s-a construit, vor fi lansate sub noua marcă AURUS! Forma cuvântului este formată din inițialele altor două cuvinte: Aurum (aur din latină) și Russia (Rusia din latină).

Logoul AURUS

În ce priveşte denumirea exactă a limuzinei, aceasta a fost dezvăluită tot astăzi de ministrul Industriei şi Comerţului Denis Manturov, care a mai menţionat despre altele două:

„Toate automobilele care vor fi scoase în vânzare publică vor avea o clasificare pe modele. Denumirile au fost alese după turnurile Kremlinului. Sedanul şi limuzina pe baza căruia se va construi se va numi „Senat”, monovolumul – „Arsenal”, iar SUV-ul care va fi lansat la sfârşitul lui 2019 – „Komendant”.

În imagine, pe lângă limuzină se poate vedea un sedan cu ampatament standard din garajul cu destinaţie specială, dar şi sigla Senat pe capacul portbagajului

Amintim că proiectul Cortegiu include dezvoltarea unor maşini de tip: sedan, limuzină, SUV, monovolum şi o decapotabilă. În total s-au investit în proiect peste 54 de milioane de dolari.

Ministrul Manturov a mai precizat astăzi încă o dată, că primele modele de automobile de lux ale brandului AURUS vor fi prezentate publicului larg în cadrul Salonului Auto de la Moscova, în perioada 29 august – 9 septembrie 2018.

Vânzările viitoarelor maşini de serie se va realiza prin intermediul companiei auto ruseşti Sollers.

În baza informaţiilor oficiale, aflăm că: lungimea maşinii este egală cu 6.620 de mm, lăţimea – 2.000 de mm, înălţimea – 1.695 mm, garda la sol îi măsoară 200 de mm! Greutatea fortăreței este de 6.5 tone!

De asemenea, sub capotă nu s-a instalat un motor V12, ci o unitate de propulsie hibridă, compusă dintr-un: motor V8 de 4.4 litri cu 598 de CP, un propulsor electric (+100 de CP) şi o baterie de înaltă tensiune. Cutia de viteze este una automată cu nouă trepte KATE, de producţie rusească. Tracţiunea este integrală cu ambreiaj prin care se conectează la nevoie puntea din faţă.

Încă nişte detalii importante pe care le-a menţionat ministrul rus, Denis Manturov, sunt în ce priveşte preţul de start al unui sedan de lux. Dacă în ianuarie a fost anunţată o sumă preliminară de minim 6 milioane de ruble, mai nou oficialul a dat asigurări pentru Interfax că va costa minim 10 milioane de ruble (peste 130.000 de euro).

„Automobilele, după toate caracteristicile lor, se află fără nicio îndoială în cea mai premium categorie. Desigur va fi mai scump decât un Mercedes-Benz S-Class de bază, însă la sigur mai ieftin cu 20% decât un Rolls-Royce sau Bentley”.

Comenzile preliminare pentru automobilele din proiectul Cortegiu vor fi deschise imediat după Salonul Auto de la Moscova.

Vezi şi: (foto) Gardă la sol de 20 cm şi motor cu 600 CP standard! Detalii despre sedanul din proiectul Cortegiu

Vezi şi: (foto) Maşina rusească în care s-au investit 54 de milioane de dolari a suportat primele crash-teste

Vezi şi: (video) Ştiai asta? Iată câţi bani se cheltuiesc şi cum este transportat preşedintele Americii

Cmentariile sunt închise