(video) PARIS 2018: Din 2019, noul Renault K-ZE devine primul electromobil accesibil al mărcii

Compania Renault a mai pregătit încă o maşină-surpriză, neanunțată din timp şi prezentată la Salonul Auto de la Paris. Noul Renault K-ZE a fost prezentat acum în calitate de showcar, dar va deveni model de serie în 2019 şi va face o adevărată revoluţie.

De ce? Pentru că va fi un electromobil din segmentul A şi va fi un cross hatchback cu gardă la sol mărită şi aspiraţii de SUV.

Preţul estimativ al maşinii de serie care va fi construită pe baza acestui concept ar putea fi mai mic de 10.000 de dolari, asta deoarece K-ZE este făcut pe baza modelului compact Renault Kwid, care costă în India de exemplu, de la 3.600-3.800 de dolari.

La prima vedere ai spune că e un Sandero Stepway, însă ca dimensiuni este mai mic decât modelul Dacia. De un Kwid obişnuit, conceptul se deosebeşte printr-o parte frontală complet nouă, noi stopuri şi elemente decorative pe toată caroseria.

Deocamdată mai multe detalii, inclusiv tehnice, se ţin în secret. Carlos Ghosn, directorul general Renault, cel care a prezentat maşina, a declarat că modelul de serie va fi capabil de o autonomie de 250 de km în ciclu de măsurare NEDC şi va putea fi reîncărcat atât de la o priză casnică, cât şi de la un terminal special. Printre dotările pe care le va avea se va număra un sistem multimedia cu ecran central, navigaţie şi diverse servicii, o cameră video spate şi senzori de parcare.

Prima piață pe care va apărea modelul de serie K-ZE va fi China, iar ulterior va deveni o maşină globală. Producția va începe deja în 2019 la uzina societăţii mixte nou formate e-GT New Energy Automotive (un proiect al Renault, Nissan și Dongfeng). Alianța franco-japoneză este responsabilă pentru dezvoltarea mașinilor, în timp ce partea chineză este angajată în localizarea și pregătirea producției la uzina Dongfeng din Shiyan, care are o capacitate de asamblare a 120.000 de mașini anual.

Vezi şi: (video) PARIS 2018: Premieră mondială – Noul Renault EZ-ULTIMO Concept

Vezi şi: (video) Test Drive: Renault ZOE – cu mașina electrică prin Chișinău

În cadrul aceluiaşi eveniment de prezentare, Renault a dezvăluit planurile sale de electrificare a unor modele cheie care se comercializează în Europa, unele dintre care vor suferi un facelift în 2020.

Noul Renault Clio care urmează a fi prezentat în 2019 va primi peste un an o unitate de propulsie hibridă, cu motor pe benzină de bază. Modelele Megane şi Captur însă, se vor alege cu unităţi de propulsie plug-in hybrid, soluţie care le va permite să ruleze inclusiv pe electricitate.

Vezi şi: (foto) Calendarul principalelor premiere Renault dintre anii 2018 şi 2023

Evenimentul de prezentare în reluare:

GALERIE FOTO:

Cmentariile sunt închise