(foto/video) Peugeot Traveller vine să se bată cu VW Multivan pentru clienţii VIP

După o săptămână de la anunţul colegilor de la Citroen, serviciul de presă al Peugeot dezvăluie că la Salonul Auto de la Geneva va fi prezentat un nou van construit pe baza platformei EMP2. Francezii vor să pun din start accentul pe versiunea Business VIP a modelului Traveller, care va oferi clienţilor un nivel maxim de confort.

https://www.youtube.com/watch?v=7aUNdxG0IvA

Peugeot Traveller este de fapt fratele geamăn al modelelor Citroen SpaceTourer şi Toyota Proace. Toate trei folosesc un şasiu dezvoltat de concernul PSA, iar Toyota a fost responsabilă de producţia şi calitatea acestora.

(foto) Citroen a creat van-ul SpaceTourer. Poate duce până la nouă oameni cu tot cu bagaje

Încă o dată se face accent pe această platformă modulară. Creatorii dau asigurări că automobilele care o folosesc sunt cu 100-400 de kilograme mai uşoare decât cele ale concurenţilor, fapt ce permite o manevrabilitate mai bună.

Lungimea caroseriei lui Traveller poate fi între 4.600 şi 5.300 de mm, ampatamentul poate fi de 2.920 mm sau 3.270 mm, locurile pentru pasageri – de la 5 la 9, cu posibilitatea de a demonta uşor scaunele care sunt necesare.

Nivelul de dotări Business VIP oferă 6 sau 7 locuri “scumpe”, îmbrăcate într-o piele foarte calitativă. Scaunele de pe al doilea rând pot fi întoarse invers pentru ca pasagerii să poată comunica tete-a-tete cu cei de pe al treilea rând. Un spaţiu de depozitare a obiectelor care stă între scaune poate fi transformat într-o masă, van-ul devenind un cabinet mobil pentru a purta discuţii.

Peugeot Traveller 2016_16

Atmosfera confortabilă va fi menţinută de un sistem de climatizare special, cu guri de aerisire pe tavan, amintind de saloanele avioanelor. Pentru oamenii de afaceri care citesc şi studiază materiale în timp ce se deplasează va fi disponibilă opţiunea unui acoperiş panoramic, iar lumina de zi va pătrunde în habitaclu după ce două perdele se vor da la o parte.

O altă opţiune care se regăseşte rar pe astfel de maşini este posibilitatea de a deschide geamul de pe uşa portbagajului, prin care pot fi lucruri uşoare, fără a mai fi necesar de a deschide toată uşa.

La momentul actual Peugeot Traveller se va vinde doar cu motorizări diesel BlueHDi, cu volum de 1.6 sau 2.0 litri, şi cu o putere care va balansa între 95 şi 185 CP. Cutia de viteze poate fi una mecanică cu şase rapoarte sau una automată ETG6 cu un ambreiaj. Consumul mixt de combustibil este anunţat ca fiind de 5.4 litri/100 de km.

Peugeot mai spune că pasagerii vor beneficia şi de o protecţie excelentă pentru că modelul dat a fost notat cu 5 stele de către specialiştii de la EuroNCAP. Alte sisteme de siguranţă şi asistenţi electronici nu au cum să lipsească de pe un aşa produs.

Cmentariile sunt închise