Moldova: Câţi şoferi au rămas fără permise în ultimele 96 de ore
În contextul sărbătorilor de iarnă și a minivacanței petrecute în perioada 29 decembrie – 01 ianuarie, inspectorii de patrulare ai INP au activat în mod sporit pe întreg teritoriul țării întru prevenirea încălcărilor de ordine publică și a acidentelor rutiere.
Astfel, în această perioadă s-au înregistrat peste 1.000 de încălcări ale regulilor de circulaţie rutieră, dintre care peste 600 șoferi au încălcat limita de viteză admisă, neținând cont de situația climaterică.
Alţi 23 au fost documentați și înlăturați de la volanul mașinii cu ridicarea permiselor deoarece au fost depistați conducând în stare de ebrietate, iar 14 conducători șofau în genere fără a deține asupra lor permise de conducere!
Totodată, ofițerii INP au intervenit la circa 100 solicitări din partea cetățenilor.
În pofida acțiunilor întreprinse de inspectori de patrulare, din cauza neglijenței șoferilor, în ultimele 96 de ore s-au produs 22 accidente rutiere, soldate cu 24 persoane traumatizate.
Vezi şi: (video) Funcţionează! Primul şofer prins beat care a rămas imediat fără permis de conducere
Cmentariile sunt închise