Cei mai amabili și prietenoși conducători auto din Europa deţin modele ale acestui producător

Etichetele puse în trafic pot fi uneori nedrepte. Spunem că șoferii modelelor BMW sunt agresivi și nu respectă regulile de circulație, dar ne bazăm doar pe câteva experiențe personale. Spunem că posesorii modelelor Honda sunt cei mai fideli brandului, însă iarăși ne bazăm doar pe supoziții. Nu a existat până acum o statistică clară privind aceste aspecte..

FOTO: thehappycar.com
FOTO: thehappycar.com

Universitatea din Cambridge a decis să pună capăt acestor presupuneri, mare parte dintre ele false, și să ofere Europei o statistică pertinentă a personalităților pe care le întâlnim în trafic. Potrivit universității engleze, șoferii Nissan sunt cei mai predispuși la a pune pe primul loc nevoile celorlalți. De asemenea, ei sunt preocupați de evoluția economică și de justiția socială.

FOTO: guelphnissan.com (Nissan Maxima)
FOTO: guelphnissan.com (Nissan Maxima)

Richard Mills, omul care a coordonat proiectul, a declarat că ”oamenii care conduc un Nissan sunt văzuți ca persoane de încredere, cu o inimă bună, generoși și simpatici. Sunt plini de considerație și prietenoși și sunt de părere că toți ceilalți oameni sunt cinstiți și onești. Nu tind să fie mereu competitivi sau egoiști”.

Având în vedere rezultatele, este lesne de înțeles că marea majoritate a șoferilor Nissan sunt implicați în relații de lungă durată, în care se simt confortabil.

Sursa: Automarket

Cmentariile sunt închise